BNR ar putea reduce miercuri dobânda cheie cu 0,25 puncte, la 2,25%, şi menţine ratele rezervelor minime obligatorii - analişti

Autor: Raluca Ghinea Postat la 02 februarie 2015 78 afişări

Banca Naţională ar putea reduce în şedinţa de miercuri a Consiliului de Administraţie dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 2,25%, urmând să coboare la 2% până la finele anului, iar rezervele minime obligatorii vor fi menţinute în februarie, la 10% pentru lei şi 14% la valută.

"Conform opiniilor exprimate de participanţii la un sondaj intern în cadrul Asociaţiei Analiştilor Financiar - Bancari din România (AAFBR), Banca Naţională a României ar putea reduce dobânda de politică monetară la 2,25% la următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie de miercuri, 4 februarie 2015. Majoritatea persoanelor care au participat la sondaj consideră că rezervele minime obligatorii ar putea fi menţinute constante în luna februarie, atât la pasivele în lei cât şi la cele în valută", se arată într-un comunicat al AAFBR.

Analiştii apreciază că dobânda cheie ar urma să mai coboare până la sfârşitul anului, la 2%, iar ratele rezervelor minime obligatorii să ajungă la 8% pentru pasivele în lei, iar cele în valută la 10%.

"Estimările pentru decembrie 2016 arată un nivel posibil al dobânzii de politică monetară de 2%. Ele variază între un minim de 1,5% şi un maxim de 2,75%, un număr de participanţi la sondaj prognozând un ciclu de majorare a dobânzii în 2016. Rezervele minime obligatorii ar putea fi reduse în continuare pe parcursul anului 2016, până la 6% în cazul celor în lei şi 8% în cazul celor în valută", se precizează în comunicat.

Consiliul de Administraţie al BNR a decis la începutul lunii ianuarie să reducă rata dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 2,5% pe an, un nou minim istoric, concomitent cu îngustarea coridorului simetric format din ratele dobânzilor facilităţilor permanente la 2,25 puncte.

Prin îngustarea coridorului simetric de la 2,5 puncte procentuale la 2,25 puncte procentuale faţă de rata de politică monetară, rata dobânzii aferente facilităţilor de creditare (Lombard) s-a redus la 4,75% pe an de la 5,25%, în timp ce rata dobânzii pentru facilitatea de depozit s-a menţinut la 0,25% pe an.

De asemenea, banca centrală a decis menţinerea nivelurilor RMO aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit, la 10%, respectiv 14%.

AAFBR este o asociaţie profesională fără scop lucrativ, înfiinţată în luna ianuarie 2008, cu circa 60 de profesionişti care activează în sectorul bancar, fonduri de pensii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurări şi din piaţa de capital, companii din economia reală.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
AAFBR,
POLITICĂ MONETARĂ,
BNR
/actualitate/bnr-ar-putea-reduce-miercuri-dobanda-cheie-cu-0-25-puncte-la-2-25-si-mentine-ratele-rezervelor-minime-obligatorii-analisti-13798562
13798562
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.