BOR, despre acuzaţiile aduse preotului Visarion Alexa: şocant, Arhiepiscopia va face anchetă
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt BOR, a anunţat că vestea privind acuzaţiile de agresiune sexuală care i se aduc preotului Visarion Alexa este şocantă. Bănescu a mai spus că Arhiepiscopia Bucureştilor va face o anchetă independentă.
„În legătură cu Ştirea referitoare la reţinerea de către poliţie a preotului Visarion Alexa din Bucureşti în urmă unor grave acuzaţii menţionate deja în presă, vă pot spune mai întâi că vestea este una absolut şocantă”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt BOR.
El a adăugat că Arhiepiscopia Bucureştilor va face propria anchetă.
„Personal nu cunosc niciun amănunt legat de acest caz aflat acum în sfera de cercetare a autorităţilor care îl anchetează. Vă pot spune doar că Arhiepiscopia Bucureştilor va începe la rândul ei o anchetă independentă. Dacă acuzaţiile aduse preotului menţionat vor fi confirmate de autorităţile judiciare, cazul său va fi judecat şi de autorităţile bisericeşti în cadrul Consistoriului bisericesc”, a precizat Bănescu.
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 20 Poliţie au fost sesizaţi, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual. Poliţiştii au demarat de îndată investigaţiile, iar bănuitul a fost dus la audieri.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Secţiei 20 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infractiunii de agresiune sexuală, a precizat DGPMB.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA