Brad Pitt face dezvăluiri despre căsătoria sa cu Angelina Jolie: A fost uluitor
Actorul american Brad Pitt a declarat că recenta sa căsătorie cu actriţa Agelina Jolie a fost "uluitoare", precizând că relaţia lor a devenit "şi mai sigură" după oficializarea acesteia.
"A fost o zi uluitoare şi cred că a adus cu ea şi mai multă siguranţă", a declarat actorul în vârstă de 50 de ani, potrivit contactmusic.com.
Însă în ciuda faptului că este foarte fericit în viaţa personală, Brad Pitt spune că este epuizat după ce a finalizat lucrul la pelicula "Furia: Eroi anonimi/ Fury", recent lansată pe marile ecrane americane.
De asemenea, Angelina Jolie şi Brad Pitt lucrează în prezent la drama cu accente romantice "By The Sea", pentru care au filmat recent în Malta. Acest film, scris şi regizat de Angelina Jolie, reprezintă primul proiect cinematografic comun al celor doi actori, după pelicula "Mr. & Mrs. Smith" din 2005.
Cei doi actori s-au căsătorit în august şi şi-au petrecut luna de miere alături de cei şase copii ai lor, în arhipelagul maltez.
Angelina Jolie are o relaţie de nouă ani cu Brad Pitt, pe care l-a cunoscut pe platoul de filmare al peliculei "Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith", unde interpretează un cuplu de asasini profesionişti. Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de actriţa Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.
Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood "Brangelina", au şase copii: trei adoptaţi - Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam - şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro