Craciun fericit!

ByteDance, compania care deţine TikTok, plănuieşte să îşi mute „centrul de putere” din China către Statele Unite în condiţiile în care tensiunile dintre Washington şi Beijing continuă să crească

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 30 mai 2020 126 afişări

ByteDance, compania care deţine TikTok, plănuieşte să îşi mute „centrul de putere” din China către Statele Unite în condiţiile în care tensiunile dintre Washington şi Beijing continuă să crească

Numirea fostului executiv care a condus divizia de streaming a companiei Disney în funcţia de CEO a fost doar o parte din strategia platformei TikTok de transferare a centrului de putere către Statele Unite, scrie Reuters.

ByteDance, proprietarul platformei de video-sharing TikTok, a făcut în ultimele luni o serie de mişcări prin care plănuieşte să transfere diviziile de cercetare şi procesele de luare a deciziilor în Statele Unite în condiţiile în care tensiunile dintre Washington şi Beijing continuă să crească.

Strategia nu ia în calcul doar platforma TikTok, care nu este disponibilă în China, ci toate business-urile din cadrul ByteDance care nu operează pe teritoriul Chinei, compania urmând să îşi mute o parte din operaţiuni în Mountain View, California.

ByteDance a înregistrat venituri de 17 miliarde de dolari în 2019, cu aproape 10 miliarde mai mult decât în 2018. În plus, compania are peste 60.000 de angajaţi în 126 de oraşe şi peste 6 miliarde de dolari pregătiţi pentru investiţii şi iniţiative de creştere. În prezent, ByteDance este evaluată între 100 şi 180 de miliarde de dolari, potrivit Forbes.

TikTok a raportat peste 800 de milioane de utilizatori zilnici şi 315 milioane de descărcări în primele trei luni ale anului. Reţeaua de socializare numără în total peste 2 miliarde de descărcări, de două ori mai mult faţă de numărul raportat în urmă cu 15 luni.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.