Călin Georgescu anunţă că mascaţii au ajuns la şeful său de campanie. Reacţia Poliţiei

Autor: Cosmin Pirv Postat la 11 februarie 2025 43 afişări

Călin Georgescu anunţă că mascaţii au ajuns marţi la şeful său de campanie Radu Pally: Poliţia Română aprecizează că activităţile sunt derulate în cadrul unui dosar penal.

Călin Georgescu anunţă că mascaţii au ajuns la şeful său de campanie. Reacţia Poliţiei

„Miliţianul Predoiu şi nişte procurori au trimis în această dimineaţă mascaţii acasă la şeful meu de campanie, Radu Pally. Solicit imperativ oprirea acestui abuz - nu ne puteţi intimida - nu putem fi îngenunchiaţi!”, a scris marţi pe Facebook Călin Georgescu.

Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Poliţiei Române a anunţat că activităţile sunt derulate în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea unităţii de parchet competente şi cu respectarea cadrului legal în vigoare.

„Respingem şi dezavuăm orice acuzaţie nefondată de politizare a actului profesional poliţienesc. Vă reamintim faptul că activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare are caracter nepublic şi se desfăşoară sub autoritatea unităţilor de parchet competente, şefii ierarhici ai poliţiştilor neavând competenţă în a da dispoziţii privind efectuarea actelor de urmărire penală”, transmite Poliţia Română.

 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
călin georgescu,
igpr,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.