Cu seceta prelungită n-a fost niciodată de glumit. În trecut, a adus foamete, boală, război şi chiar căderea unor civilizaţii. În era globalizării, când seceta afectează ţări precum SUA, China sau Germania, înseamnă blocaje în industrie şi tensiuni în comerţul cu alimente.

Însă când toate aceste ţări, şi altele, sunt lovite în acelaşi timp înseamnă că seceta însăşi se globalizează şi că devine o forţă negativă de temut, aşa cum cum sunt, spre exemplu, crizele financiare.

Dar, spre deosebire de un colaps al creditului, penuriile acute de apă pot duce la conflicte nu doar economice, ci şi militare între ţări mari cum sunt China şi India. China controlează o parte din cursurile superioare din Himalaya ale râurilor mari din Asia şi s-a lăsat pradă unei frenezii a construcţiei de baraje. India, cea mai mare democraţie din lume în funcţie de populaţie, se teme că ră­mâne fără controlul surselor de apă.

Actualul val de caniculă şi secetă a afectat cultura de porumb a SUA, aproape că a blocat circulaţia barjelor cu minereuri şi cărbune de pe secţiunea germană a Rinului şi a secat lacuri de acumulare din China, unde hidrocentralele nu mai pot produce energie.

De la Toyota la Foxconn, nume grele ale industriei globale şi-au închis fabrici şi-au redus producţia din China din cauza raţio­nalizării energiei. Cotele apelor fluviului Yangtze sunt la minime record. În Vietnam, civilizaţia apelor, Delta Mekongului suferă schimbări nemaivăzute din cauza încălzirii globale şi lipsei de precipitaţii. În multe zone, culturile de orez, care au nevoie de multă apă, s-au uscat. Mâlul se strică deoarece nivelul scăzut al râului per­mite intarea apelor sărate din mare adânc în zona con­tinentală.

În Delta Mekongului tră­iesc 20 de milioane de oameni. În Maroc, ţară din Africa, seceta a pârjolit terenuri altfel fertile şi i-a forţat pe mulţi fermieri să renunţe la activitate şi afaceri. Agricultura reprezenta în vremurile bune 14% din PIB-ul ţării. Nici celor care s-au mutat la oraşe nu le este uşor deoarece şi aprovizionarea cu apă de băut a devenit o problemă.

Iar Marocul nu este cea mai săracă economie din regiune. Foametea şi războiul fac deja de mulţi ani ravagii în Yemen. Lipsa de apă a avut şi ea un rol în haosul de acolo. În Europa, seceta a scos la lumină splendori istorice, dar şi înspăimântă.

În Spania, lacul de acumulare Valdecanas este plin doar în proporţie de 28% din capa­citate, ceea ce înseamnă că porţiuni întinse ale rezervorului sunt secate. Pe un mal a răsărit din apă ceea ce este cunoscut ca Stonehenge al Spaniei, un monument străvechi care a mai fost văzut de doar 4 ori din 1963, când a fost inundat la ordinul dictatorului Franco.

Dunărea s-a retras şi ea şi a lăsat să se vadă pe malul sârbesc o moştenire din al Doilea Război Mondial, peste 20 de nave de război germane scufundate. Unele sunt încă încărcate cu obuze. În cel mai mare râu din Italia, Po, a fost descoperită o bombă de sute de kilograme. Mii de per­soane au fost forţate să-şi părăsească locuinţele până când aceasta a fost extrasă din mâlul râului secat şi dusă departe.

Rinul a expus „pie­trele foamei“, roci pe care sunt marcate nive­lurile minime istorice an­te­rioare. În Franţa, râul Tille nu mai curge. Auto­rităţile iau în considerare săparea de canale pentru a ajuta peştii să ajungă în alte râuri. Dar nici acelea nu mai au apă suficientă.

În Polonia, Oderul încă mai are apă, însă din cauza nivelului redus are o concentraţie mai mare de substanţe toxice şi mortale pentru peşti.

Dunărea, Rinul, Po, Oder sunt arterele fluviale ale Europei. Dacă ele se blochează, se poate produce un stop cardiac economic. Circa 30% din cărbunele, petrolul şi gazele Germaniei sunt transportate cu barja pe râuri. Pentru că este penurie de apă, agricultorii nu mai au cu ce-şi uda sau iriga culturile.

Recoltele de porumb şi de floarea-soa­relui, plante furajere, din Europa se anunţă a fi semnificativ mai mici. Fermierii se pregă­tesc deja să cumpere furaje pentru animalele lor din alte părţi, dacă găsesc, la preţuri mai mari.

În caz de secetă globalizată sau alte calamităţi, pe pieţe apar adevărate războaie comerciale pentru achiziţii de cereale şi plante furajere pentru animale, aşa cum este cel de acum pentru gaze naturale. Când cere­rea e mare şi oferta e mică, preţurile explo­dează, impactul afectând, prin inflaţie, inclu­siv politicile monetare ale băncilor centrale şi cursul monedelor.

BCE s-a plâns că nu a putut să prevadă că actualul val de inflaţie durează atât de mult din cauza unor factori imprevizibili precum războiul gazelor. Poate că de acum încolo băncile centrale va trebui să ia în calcul şi prognozele meteo.

Sincopele de pe lanţurile de aprovizionare apărute în timpul pandemiei, când fabricile au fost închise pentru a proteja angajaţii de coronavirus, stau la baza actualului val de inflaţie deoarece reluarea activităţii a fost lentă.

În China, fabricile sunt din nou închise sau îşi reduc activitatea pentru că guvernul a raţionalizat electricitatea, prioritatea fiind populaţia. Se vor produce noi blocaje. În provincia Sichuan, 80% din energia consumată este produsă de hidrocentrale. Acolo, nici şoferii de maşini electrice nu mai au acces la electricitate. În Mexic, primăria oraşului de graniţă Tijuana cumpără apă de râu din SUA mai multă ca niciodată în ultimii cinci ani. Ce se întâmplă acum cu râurile şi apa de ploaie ar putea fi parte a unei tendinţe de durată. World Economic Forum avertizează că secetele se înrăutăţesc.