Pe la mijlocul distanţei dintre Bucureşti şi Constanţa, când totul pare pierdut, iar buzele se mişcă spasmodic, rostind, tăcute, „water, water”, ca în bancul acela, celebru, zăreşti pe marginea drumului, prin ceaţa caniculei, la intrarea în Slobozia, indicatorul salvator: „Amara – 7 km”.

Uiţi de Mare, uiţi de munte, uiţi de supermarketul în care tocmai îţi puseseşi ultima speranţă, faci sensul giratoriu de vreo două-trei ori, până te dezmeticeşti, şi o iei în stânga, pe Şoseaua Amarei, spre Buzău, pe sub singurii copaci rămaşi în picioare, la margine de drum - restul fiind culcaţi la pământ, zice-se, de o directivă europeană.   

Află aici ce a mai rămas din COMOARA BĂRĂGANULUI? Reportaj în staţiunea unde altădată nu găseai un loc de cazare