Craciun fericit!

Ce au comun scorpionul, pisicul şi porcul? Înghit broaşte râioase

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 02 decembrie 2012 37 afişări

România a intrat în ultima săptămână de campanie electorală cu un Traian Băsescu extrem de agresiv, pornit pe comparaţii zoologice aplicate useliştilor (Victor Ponta s-a comportat cu el ca un "pisicuţ", iar pe Călin Popescu-Tăriceanu nu-l poate desemna premier, fiindcă un politician mai poate înghiţi o broască ţestoasă, "dar nu un porc").

Agresivitatea în cauză n-a fost doar o replică târzie la inubliabilele spuse din vară ale lui Ponta "Băsescu stă turbat ca un scorpion care vrea să înţepe românii", ci mai ales un avertisment adresat ambelor tabere - USL şi ARD - de a nu risca o criză politică, după 9 decembrie, prin desemnarea unui premier pe care preşedintele l-ar respinge pentru că nu poate coabita cu el.

Dacă respingerea lui Ponta era deja o perspectivă de mult anunţată de susţinătorii preşedintelui, numele lui Tăriceanu a apărut în discursul lui Băsescu pentru că fostul şef al PNL a devenit peste noapte obiectul unor stranii elogii din partea unor fruntaşi ARD ca Vasile Blaga, M.R. Ungureanu şi Cristian Preda, nicidecum în virtutea vreunor merite reale ca fost premier, ci strict în virtutea iluziilor ARD că poate rupe o facţiune din PNL împreună cu care să închege o majoritate după alegeri. Nu e clar până unde va merge preşedintele cu ameninţarea sa că nu va accepta orice premier al USL, recte nu pe Ponta; cert e însă că bruftuluiala administrată visătorilor din ARD readuce brutal cu picioarele pe pământ fragila "alianţă a dreptei", a cărei unică strategie de campanie a fost să se laude că va câştiga guvernarea chiar dacă va pierde alegerile.

Pentru ambele tabere rămâne o problemă ponderea mare a alegătorilor care se declară nehotărâţi în privinţa intenţiei de vot, pondere mai mare decât a celor care ştiu deja cu cine votează. Dintr-un sondaj IRES făcut la 22 noiembrie reiese că 72% dintre cetăţenii cu drept de vot au "sigur" intenţia să vină la urne la 9 decembrie, însă numai 37% ştiu sigur pe cine vor vota, în timp ce 19% declară că au o idee în această privinţă, dar nu este definitivă, iar 39% răspund că nu s-au decis încă.

Necunoaşterea de acum are şi o explicaţie: după 4 ani de la primele alegeri în sistem uninominal, 68% dintre alegătorii chestionaţi declară că nu ştiu nici măcar numele senatorului din colegiul lor, respectiv 62% nu ştiu numele deputatului din colegiul lor. Cât priveşte candidaţii pentru alegerile din 9 decembrie, 57% dintre cetăţenii chestionaţi declară că nu-i cunosc pe candidaţii pentru Cameră din colegiul lor, iar 62% declară că nu cunosc candidaţii pentru Senat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
politica,
alegeri,
sondaj,
USL,
ARD,
Basescu,
Ponta,
Tariceanu,
PNL,
parlament
/actualitate/ce-au-comun-scorpionul-pisicul-si-porcul-inghit-broaste-raioase-10361698
10361698
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.