Ce oraşe din provincie investesc în reamenajarea străzilor şi trotuarelor
Oraşele din provincie sunt tot mai deschise proiectelor de reamenajare a zonelor publice, autoritatile locale alocând în acest sens mai multe resurse decât în anii anteriori, potrivit Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton.
Astfel, ţinând cont de proiectele realizate sau pentru care a înaintat oferte, compania a realizat un top al celor mai active oraşe la capitolul investiţiilor în infrastructură urbană.
Astfel, potrivit comenzilor înregistrate de Symmetrica, oraşele din provincie în care anul acesta s-au derulat cele mai multe proiecte de amenajare a zonelor publice sunt Bacău, Baia Mare, Bistriţa, Comăneşti, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Suceava şi Vaslui.
„Dacă discutăm de infrastructura rutieră şi pietonală, cele mai multe proiecte urbane sunt axate pe reparaţii şi întreţinere de străzi şi trotuare. Această direcţie este dată pe de o parte de nesităţile de renovare în ceea ce priveşte infrastructura locală şi, pe de altă parte, de posibilitatea de accesare a fondurilor comunitare. Refacerea zonelor istorice, a pieţelor pietonale şi a parcurilor reprezintă alte investiţii ce ocupă un volum important în lucrările ce se execută în zonele urbane”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.
În ceea ce priveşte tipurile de amenajări, proiecte mari, de anvergură, au fost derulate în Bacău, Comăneşti, Piteşti, Suceava şi Vaslui, celelalte oraşe din top – Baia Mare, Bistriţa, Ploieşti, Iaşi – concentrându-se mai degrabă pe mai multe proiecte în paralel, de dimeniuni mai mici.
În primele oraşe din top, Bacău, Comăneşti, Suceava, Piteşti şi Vaslui, Symmetrica a livrat în total 179.000 mp de pavele şi 149.000 ml de borduri, pentru proiecte precum reabilitarea infrastructurii urbane, a străzilor trotuarelor şi parcărilor sau platforme ecologice de colectare a resturilor menajere.
Proiectele publice au reprezentat 60% din business-ul total realizat de Symmetrica anul trecut, procent valabil şi pentru întreaga piaţă locală de pavele şi borduri, care a înregistrat o creştere a segmentului public. Această creştere este datorată în mare parte absorbţiei tot mai bune a fondurilor europene, un element-cheie care contribuie la derularea mult mai rapidă a lucrărilor decât în anii trecuţi, potrivit reprezentanţilor Symmetrica.
”Pe lângă creşterea gradului de absorbţie a fondurilor comunitare, numărul tot mai mare de proiecte publice de reamenajare urbană este determinat într-o măsură semnificativă de încrederea crescută în acest tip de produs, care şi-a dovedit în ultimii ani şi în ţara noastră eficacitatea. Pe lângă aspectul estetic care conferă localităţii un aer modern, un trotuar realizat din pavele are o durată de viaţă de două ori mai mare decât unul din asfalt sau beton, ajungând să reziste 20 de ani. Astfel, este cea mai potrivită variantă pentru ţări ca România, supuse variaţiilor foarte mari de temperatură”, a mai spus Sebastian Bobu.
Pentru anul în curs, reprezentantul companiei estimează o creştere de câteva procente a întregii pieţe de pavele şi borduri, care anul trecut s-a situat la 85 de milioane de euro şi un volum de cca. 16 milioane de metri de produse.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro