"Una dintre cele mai tangibile consecinţe sociale ale crizei economice este creşterea semnificativă a sărăciei în rândul populaţiei în vârstă de muncă. Este posibil ca o reducere treptată a şomajului să nu fie suficientă pentru a inversa această situaţie, dacă polarizarea salarială continuă, în special din cauza unei creşteri a cazurilor de muncă cu fracţiune de normă", arată CE, care subliniază că acestea sunt unele dintre principalele concluzii ale analizei din 2013 privind situaţia socială şi a ocupării forţei de muncă în Europa.

Analiza abordează şi impactul pozitiv al prestaţiilor sociale asupra probabilităţii de a reveni în câmpul muncii, consecinţele dezechilibrelor persistente între bărbaţi şi femei şi dimensiunea socială a Uniunii economice şi monetare.

Astfel, analiza arată cum încadrarea în muncă poate să ajute oamenii să scape de sărăcie, însă doar în jumătate din cazuri, în condiţiile în care multe depind şi de tipul de loc de muncă găsit, dar şi de compoziţia familiei şi de situaţia partenerului pe piaţa forţei de muncă, arată CE.

"Trebuie să acordăm atenţie nu doar creării de locuri de muncă, ci şi calităţii locurilor de muncă, pentru a realiza o redresare durabilă care nu numai să reducă şomajul, ci şi sărăcia", subliniază comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, László Andor, citat într-un comunicat de marţi al CE.

"Este vorba, în special, de sistemele de prestaţii bine concepute, cum ar fi cele care reduc nivelurile prestaţiilor în timp, însoţite de condiţii adecvate, cum ar fi obligaţia de a căuta un loc de muncă. Astfel de sisteme tind să ofere mai mult sprijin corelării competenţelor şi, prin urmare, găsirii unor locuri de muncă mai de calitate, care, la rândul lor, ajută cetăţenii să scape de sărăcie", mai arată CE.

Analiza evidenţiază şi faptul că în unele ţări (de exemplu, Polonia, Bulgaria), o proporţie semnificativă de şomeri nu sunt acoperiţi de sistemele standard de securitate (ajutor de şomaj, asistenţă socială) şi au tendinţa să se bazeze pe solidaritatea familiei sau pe munca la negru. În acest context, şomerii care nu beneficiază de ajutor de şomaj sunt mai puţin susceptibili să găsească un loc de muncă, deoarece sunt mai puţin susceptibili să facă obiectul măsurilor de activare şi nu sunt obligaţi să îşi caute un loc de muncă pentru a beneficia de prestaţii, se arată în aceeaşi analiză.

Pe de altă parte, deşi criza a diminuat unele dintre disparităţile de gen cu care se confruntă femeile (în mare parte din cauză că sectoarele dominate de bărbaţi au fost cele mai lovite de criză), aceste diferenţe de gen încă mai persistă în ceea ce priveşte participarea pe piaţa forţei de muncă, remunerarea şi riscul de sărăcie, relevă cercetarea CE.

"În plus, femeile au în continuare tendinţa de a lucra mai puţine ore în total decât bărbaţii şi, deşi acest lucru poate reflecta unele preferinţe individuale, aceasta duce la posibilităţi reduse de dezvoltare a carierei, salarii mai mici şi pensii viitoare mai mici, neutilizarea deplină a capitalului uman şi, prin urmare, o creştere economică şi o prosperitate mai redusă. Disparităţile de gen generează, prin urmare, atât creşterea costurilor economice, cât şi creşterea costurilor sociale şi ar trebui să fie găsite soluţii eficiente atunci când ele rezultă din obstacole sau constrângeri venite din partea societăţii sau a instituţiilor", mai arată CE.

Astfel, arată CE, se pot observa unele diferenţe între statele membre în ceea ce priveşte disparitatea de gen în cazul orelor lucrate: în unele cazuri, o proporţie foarte mare de femei lucrează, dar programul de muncă e relativ scurt (de exemplu, în Olanda, Germania, Austria şi Marea Britanie). În altele, participarea femeilor e mai redusă, dar cele încadrate în muncă tind să lucreze relativ mai mult (în numeroase ţări din Europa Centrală şi de Est, Spania, Irlanda). Numai unele state membre (în special ţările nordice şi cele baltice) reuşesc să combine ratele ridicate de ocupare a forţei de muncă feminine cu un nivel scăzut de disparitate de gen în ceea ce priveşte orele lucrate. O politică eficace cuprinde, potrivit CE, un timp de lucru egal indiferent de gen, o muncă flexibilă pe scară largă, stimulente pentru împărţirea muncii neremunerate în cadrul unui cuplu şi sisteme de îngrijire a copiilor în creşe şi grădiniţe mai compatibile cu un loc de muncă, mai accesibile şi abordabile, cu program mai lung.