Ce spune Bahmuţeanu, după ce a aflat că Prigoană a murit
Adriana Bahmuţeanu, fosta soţie a lui Silviu Prigoană, spune că este în stare de şoc după ce a aflat că acesta a murit. „Aş vrea să-i mulţumesc că mi-a oferit doi copii frumoşi, pentru asta merită tot respectul meu”, spune ea.
„Sunt în stare de şoc. Nu, nu era alături de copii. Copiii au fost la şcoală astăzi. Am vorbit cu ei, inclusiv când au ieşit de la şcoală şi în drumul spre casă, deci nu. (...) Nu era cu copiii, copiii mei au fost la şcoală. Din păcate au rămas orfani. Asta este ce mă doare pe mine, m-aţi înţeles? Îmi pare rău că s-a întâmplat asta. Mi-aş fi dorit să trăiască, e tatăl copiilor mei şi va rămâne în continuare tatăl lor. Îmi pare rău, sunt în stare de şoc, Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească şi îmi pare rău. Aş vrea să-i mulţumesc că mi-a oferit doi copii frumoşi, pentru asta merită tot respectul meu şi să-i aprind o lumânare”, spune la Antena 3 CNN Adriana Bahmuţeanu..
Ea spune că s-a întâlnit ultima oară cu Silviu Prigăano „la tribunal, la unul din termene anul ăsta”.
„Dar n-am vorbit. Mă rog, am vrut. Ăsta este regretul meu, pentru că, uite, n-am reuşit până acum să-l fac să înţeleagă că trebuie să discutăm noi doi, ca părinţi. N-a vrut. M-am rugat de el cu cerul şi cu pământul, cu avocaţi, cu familie, cu neamuri, cu toată lumea, să stăm de vorbă. N-a vrut. Şi uite, săracul, că a murit şi tot n-am reuşit să vorbesc cu el. Mă iertaţi, dar nu mai pot să vorbesc acum. Iertaţi-mă, dar nu mai pot, sunt într-o stare de şoc”, adaugă Bahmuţeanu.
Silviu Prigoană (60 de ani) a murit după ce s-a înecat cu mâncare şi nu a mai putut fi salvat. Se afla la un restaurant din Bran când s-a întâmplat tragedia, însoţit de un prieten, potrivit RealitateaPlus.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro