Kitty figurează ca reprezentantă a mii de oameni care, de firea lor, nu au fost oameni răi, dar care, din cauza unor circumstanţe pe care nu le-au putut controla, au comis fapte reprobabile.

Kitty Schmidt era proprietara pensiunii Schmidt, de pe strada Giesebrechtstrasse din Berlin. Aparent, era o pensiune perfect respectabilă, dar în realitate era un bordel mai puţin obişnuit. În anul 1930, clienţii lui Kitty se schimbaseră treptat. Industriaşii şi bancherii evrei dispăruseră, fiind înlocuiţi de membri ai Schutzstaffel (SS). Femeia a început să fie şicanată de poliţie şi a expediat bani în băncile britanice, în principal prin intermediul refugiaţilor evrei pe care-i ajutase să fugă din Berlin. În iunie 1938, Kitty a decis să pornească pe urma banilor, dar a fost arestată la graniţă olandeză şi adusă la Berlin pentru anchetare.

După câteva săptămâni de intimidare, Kitty Schmidt a fost interogată de Walter Schellenberg, şeful serviciului de securitate şi informaţii nazist, Sichereitdienst (SD). A fost acuzată i-a ajutat pe evrei să fugă din ţară, că a efectuat operaţiuni ilegale cu valutăşi că a încercat să părăsească ţara fără permisiune. Schellenberg i-a de înţeles că o putea aştepta pedeapsa capitală şi i-a cerut să-i facă o favoare. Evident, femeia ar fi fost de acord cu orice.

Propunerea lui Schellenberg a fost de a transforma pensiunea Schmidt într-un bordel al SD-ului. Prostituatele urmau să fie agente de informaţii şi toate camerele aveau să fie dotate cu microfoane, ale căror fire duceau în subsol, unde conversaţiile puteau fi înregistrate pe benzi sau discuri.

Ar fi fost un sediu pentru culegerea de informaţii şi în acelaşi timp pentru testarea loialităţii membrilor SD. Planul general îi aparţinea lui Heydrich, şeful Oficiului Suprem al Securităţii Reichului, care subordona serviciile gestapoului, Serviciul de Securitate şi Poliţia Judiciară; Schellenberg i-a adăugat propriile sale idei şi a transformat bordelul într-o agentură a SD-ului.

Berlinul a fost trecut prin sită pentru a se găsi fete atrăgătoare, demne de încredere şi îndeajuns de stabile emoţional ca să facă faţă cerinţelor neobişnuite ale acestui gen de spionaj. Până la urmă, au fost recrutate 20 de fete. Beciul clădirii a fost reconstruit, zidit şi dotat cu echipamente de înregistrare. Bordelul s-a redeschis, aparent exact ca înainte, dar redecorat. Vechii clienţi au fost primiţi cu braţele deschise şi au fost întreţinuţi de "personalul" anterior al lui Kitty. Însă când sose un client care anunţa că era "din Rothenburg" (o parolă pe care clientul o primise şi despre care credea că-i va atrage un tratament special, dar în realitate anunşa că fusese trimis de autorităţi pentru o verificare de securitate), Kitty îi aducea un catalog diferit din care să-şi aleagă o fată. După aceea dădea un telefon şi fata sosea în zece minute - era o agentă SD.

Noul aranjament a demonstrat imediat indiscreţia unor ofiţeri. Unul, evident loial, a dezvăluit că Fuhrerul plănuia să invadeze Suedia; a fost trimis înaintea Curţii Marţiale. Altă dată, Kitty i-a avut ca oaspeţi pe ministrul de externe al Germaniei, Joachim von Ribbentrop, şi un grup mic care-l includea pe ministrul de externe al Spaniei. Heydrich însuşi era un bărbat cu apetit sexual considerabil şi ocazional venea în "inspecţie"; evident, îi ordona lui Schellenberg să decupleze toate echipamentele de înregistrare.

Legăturile trebuiau verificate periodic şi, din întâmplare, pe când soldaţii controlau firele pe care le scoseseră din subsol pe trotuar, agentul birtanic Wilson a trecut pe strada respectivă. El ştia că la etaj se afla Salonul Kitty şi a înţeles imediat ce se petrecea. A anunţat Londra şi a primit misiunea de a intra acolo în calitate de client. Sub numele fictiv de Kolchev, Wilson a intrat în Salonul Kitty şi a izbutit să schimbe legăturile, astfel că unele dintre microfoane erau ascultate la rândul lor; timp de câteva luni ale anului 1940, Londra a aflat detalii picante din interior serviciului de securitate şi informaţii nazist.

O bombă rătăcită a lovit Salonul Kitty în iulie 1942, avariindu-i etajele. Informaţiile provenite din bordel erau însă considerate atât de importante încât echipe de muncitori au lucrat continuu pentru a putea fi redeschis două zile mai târziu. La începutul anului 1943, Schellenberg a decis că era timnpul să înceteze supravegherea şi săi redea stabilimentul lui Kitty. Majoritatea fetelor "Rothenburg" se obişnuiseră cu locul şi au acceptat să-şi continue activitatea. În mai puţin de doi ani, ruşii au ajuns acolo şi discurile incriminatorii, depozitate cu grijă la cartierul general al Gestapoului, au dispărut la fel ca multe alte lucruri de interes şi valoare din Berlin.

Kitty Schmidt a murit în anul 1954, fără să fi dezvăluit vreodată secretul casei de pe Giesebrechtstrasse, nr.11. Mulţi ani după aceea, cercetătorul Peter Norden a încercat să găsească benzile pierdute. În 1963, el a obţinut accesul la o cameră la o cameră-seif secretă din Berlinul de Est comunist, iar acolo se aflau discurile dispărute - nu mia puţin de 25.000.

Informaţiile au fost preluate din cartea "Cei mai ticăloşi oamenii din lume. Esenţa răului", de Rodney Castleden, tradusă de Mihai-Dan Pavelescu şi disponibilă în România la editura Meteor Press.