Cele mai profitabile companii din România: Trei afaceri din energie şi două din retail au adunat în conturi profituri de 9 miliarde de lei în 2018
Patru businessuri din România au raportat anul trecut un profit net de peste 1 mld. lei. Dedeman este cel mai nou nume în clubul miliardarilor, din care fac parte trei giganţi din energie.
Cele mai profitabile cinci companii din România au adunat anul trecut în conturi profituri nete de aproape 9 mld. lei, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului şi din catalogul Cei mai mari jucători din economie, anuar ajuns la cea de-a 14-a ediţie şi lansat astăzi în cadrul conferinţei cu acelaşi nume.
Podiumul celor mai profitabile companii din economie e alcătuit exclusiv din jucători din energie, mai exact OMV Petrom SA şi două „perle“ ale statului - Hidroelectrica şi Romgaz.
Pe următoarele locuri se află Dedeman şi Kaufland, ambele companii din retail, prima o afacere antreprenorială românească din segmentul de bricolaj, iar a doua un gigant german ce deţine o reţea de peste 120 de hipermarketuri cu preţuri mici. Dedeman, al cărei profit net a crescut cu aproape 14% anul trecut, este singurul business antreprenorial din top 5 şi chiar top 10. De altfel, este cel mai profitabil retailer din România, depăşind giganţi precum cei din comerţul alimentar.
Patru dintre cele cinci companii analizate de ZF au depăşit nivelul de 1 mld. lei profit net. Dedeman e cel mai nou membru în „clubul miliardarilor“ condus detaşat de OMV Petrom cu aproape 4 mld. lei.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro