Cepoi: Trebuie gândit un program naţional complex pentru autism, de la depistare până la îngrijire
Vasile Cepoi, consilierul de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a declarat miercuri că pentru autism ar trebui gândit un program naţional complex care să cuprindă toate etapele, de la identificare şi până la partea de îngrijire acordată copiilor diagnosticaţi.
Cepoi a precizat că problema autismului este una "extrem de complicată" şi că, de fapt, nu a devenit şi una introdusă pe agenda publică, alături de bolile rare.
Consilierul guvernamental a mai spus că a încercat, anul trecut, să determine o acţiune, însă a constatat că este o lipsă de specialişti care să ştie ce trebuie făcut.
Cepoi consideră că ar trebui gândit un program naţional complex, cu proceduri clare de identificare, evaluare, sprijin şi monitorizare a copiilor cu tulburări din spectrul autist.
"E nevoie de un grup de specialişti care chiar cunosc problema şi ar fi necesar un grup de lucru interministerial, dar nu formal, al cărui scop final să fie un program complex. Nici măcar nu cred că este vorba de mulţi bani, căci bani pentru copii oricum se cheltuiesc, dar nu în mod bine ţintit", a spus Vasile Cepoi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA