China începe să îşi facă temele: Armata Poplară de Eliberare declară că o bătălie din 1950 reprezintă „reţeta câştigătoare” pentru o viitoare invazie amfibie
Comandamentul Teatrului de Est al Armatei Populare de Eliberare – a cărui zonă de responsabilitate include strâmtoarea Taiwan – a declarat că un asalt din 1950 pe insula Hainan oferă „reţeta câştigătoare” pentru viitoarele debarcări pe mare, raporteaza Business Insider.
Conturile de socializare ale comandamentului au postat recent despre o expoziţie organizată în comun cu Muzeul Provincial din Hainan, care ilustrează povestea modului în care PLA a preluat controlul insulei.
Expoziţia vine într-o perioadă sensibilă după ce PLA a efectuat exerciţii la scară largă înconjurând insula Taiwan, ca răspuns la vizita recentă a lui Nancy Pelosi pe insulă.
Bătălia de pe Insula Hainan a fost una dintre puţinele debarcări pe mare efectuate de PLA în istoria sa. În luptă, PLA a iniţiat valuri de debarcări în masă, obligând forţele naţionaliste să fugă de pe insulă.
Oficialii au descris bătălia ca fiind o victorie împotriva oricăror aşteptări - câştigată fără să domine spaţiul naval sau maritim, în luptă au fost folosite mai mult de 2.000 de bărci cu pânze din lemn şi aproximativ 100 de bărci cu motor pentru a transporta trupele prin strâmtoarea de 20 km (12 mile) care o separă de continent.
Postul a declarat că centrul de comandă va organiza o serie de studii despre istoria militară a Chinei pentru a ajuta la pregătirea unor viitoare conflicte.
Marţi, postul de stat CCTV a raportat că Armata Grupului 73 a PLA, care probabil va juca un rol cheie în orice atac asupra Taiwanului, a efectuat o serie de exerciţii amfibii de debarcare în provincia Fujian.
Fără a indica data sau locaţia, PLA Daily a mai raportat miercuri că puşcaşii marini au efectuat o serie de operaţiuni de debarcare.
Beijingul vede insula ca o provincie separatistă şi a promis că o va aduce sub controlul său prin forţă, dacă este necesar. Majoritatea ţărilor, inclusiv SUA, nu recunosc Taiwan ca stat independent, dar Washingtonul şi aliaţii săi se opun oricărei încercări de a lua insula prin mijloace militare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro