Chuck Hagel afirmă că va fi dificil ca SUA să închidă centrul de la Guantanamo în doi ani

Autor: Ioana Bojan Postat la 27 ianuarie 2015 57 afişări

Secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, a apreciat luni că va fi "foarte dificil" pentru Statele Unite să închidă centrul de detenţie de la Guantanamo până la finalul mandatului lui Barack Obama, care se încheie peste doi ani, relatează AFP.

"Va fi foarte dificil, şi chiar mai mult dacă Congresul impune noi restricţii" asupra condiţiilor privind eliberarea celor 122 de deţinuţi care se mai află la Guantanamo, precum şi asupra ţării-gazdă, a declarat Hagel pentru postul public NPR.

Hagel a negat că ar fi tergiversat aprobarea eliberării anumitor deţinuţi din această închisoare militară americană situată în Cuba.

El a recunoscut că a existat o "încetinire" care nu l-a "făcut popular". "Dar am fost foarte clar în faţa preşedintelui (...) şi a Congresului: dacă legea îmi dă o responsabilitate, fac tot ce pot" pentru a o asuma, pentru că "poporul american este cel care contează".

Legea îi impune secretarului Apărării să certifice că eliberarea unui deţinut nu creează o ameninţare semnificativă pentru securitatea naţională.

"Nu examinez niciodată un dosar" înainte ca toate agenţiile care trebuie să-şi dea avizul să fie de acord între ele, a explicat Hagel.

După preluarea dosarului, Hagel a precizat că a cerut uneori asigurări suplimentare trimiţând o misiune în ţara-gazdă, înainte de a-şi da acordul.

Preşedintele Barack Obama şi-a reiterat constant intenţia de a închide centrul de detenţie de la Guantanamo, idee reluată şi săptămâna trecută în discursul său privind Starea Naţiunii.

La sosirea sa la Casa Albă în ianuarie 2009, peste 240 de deţinuţi se aflau la Guantanamo.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
GUANTANAMO,
APĂRARE
/actualitate/chuck-hagel-afirma-ca-va-fi-dificil-ca-sua-sa-inchida-centrul-de-la-guantanamo-in-doi-ani-13789153
13789153
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.