Ciprian Ciucu neagă că i-ar retrage sprijinul politic lui Nicuşor Dan în Consiliul General
Liderul liberalilor bucureşteni, Ciprian Ciucu, spune că PNL Bucureşti nu intenţionează să-i retragă sprijinul politic lui Nicuşor Dan în Consiliul General, dar că i-ar fi plăcut „să cultive mai atent relaţia cu PNL Bucureşti”.
„Strategia politică a PNL Bucureşti este decisă în cadrul Biroului Politic al PNL Bucureşti. Strategia Politică de la nivel naţional este stabilită în cadrul Biroului Politic Naţional al PNL. Nu au venit solicitări de la nivel naţional pentru retragerea sprijinului politic lui Nicuşor Dan în Consiliul General şi nu există o intenţie în acest sens la nivelul organizaţiei PNL Bucureşti pe care o reprezint. În primul rând, decizia este prematură. Din punctul meu de vedere, orice primar are nevoie de o perioadă de graţie pentru a demonstra ce poate: să gândească şi să vină cu proiecte bune, să le implementeze, să iniţieze reforme, să administreze serviciile publice”, precizează liderul PNL Bucureşti.
El afirmă că i-ar fi plăcut ca primarul general „să cultive mai atent relaţia cu PNL Bucureşti”.
„În cel de-al doilea rând, nu poţi lăsa un oraş precum Bucureştiul fără o majoritate în Consiliul General. Vă reamintesc, PNL are în acest moment o majoritate cu USR în Consiliul General. Nu au existat solicitări de la nivel naţional pentru a schimba majoritatea cu USR de la nivelul Consiliului General. Evident, mi-ar fi plăcut foarte mult ca dl. Primar General să cultive mai atent relaţia cu PNL Bucureşti şi mai puţin cu acea mică formaţiune politică desprinsă din PNL. Până una-alta, noi, PNL Bucureşti, suntem cei care-i votăm proiectele. Din partea mea, a avut mereu toată deschiderea şi sprijinul (s-a văzut la vot, timp de mai bine de un an!!) chiar dacă, pe alocuri, rar, mi-am mai manifestat nemulţumirea faţă de încetineala cu care se întâmplă unele lucruri. Mulţi le-au catalogat drept <atacuri>. Nu, au fost doar atenţionări legitime din partea liderului politic care îi susţine majoritatea în Bucureşti. Cât despre retragerea sprijinului politic, dacă vom lua cândva o asemenea decizie, o veţi auzi de la mine, direct, clar, argumentat”, încheie Ciucu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro