Concefa Sibiu a raportat pierderi de două ori mai mari decât afacerile

Autor: Adrian Cojocar Postat la 01 martie 2013 59 afişări

Firma de construcţii Concefa Sibiu (COFI), aflată în insolvenţă, a raportat anul trecut o pierdere de 53,2 mil. lei (12 mil. euro), chiar mai ridicată decât în 2011, când rezultatul net s-a cifrat la 51,9 mil. lei (12,2 mil. euro). Evoluţia a venit în contextul în care veniturile companiei s-au contractat de aproape patru ori, la 22,7 mil. lei (5,1 mil. euro)

Firma de construcţii Concefa Sibiu (COFI), aflată în insolvenţă, a raportat anul trecut o pierdere de 53,2 mil. lei (12 mil. euro), chiar mai ridicată decât în 2011, când rezultatul net s-a cifrat la 51,9 mil. lei (12,2 mil. euro). Evoluţia a venit în contextul în care veniturile companiei s-au contractat de aproape patru ori, la 22,7 mil. lei (5,1 mil. euro). Firma este administrată judiciar de Casa de Insolvenţă Transilvania. Conducerea Concefa spune că declinul afacerilor a fost cauzat de faptul că starea de insolvenţă a făcut imposibilă participarea constructorului la licitaţii pentru lucrări. "Starea de insolvenţă a dus la imposibilitatea participării la licitaţii, având în vedere prevederile din caietele de sarcini privind participarea societăţilor aflate în insolvenţă, dar societatea a înaintat spre analiză oferte de execuţie lucrări în subantrepriză pe Coridorul IV de cale ferată, oferte ce însumează peste 41 mil. lei, oferte prin susţinere financiară şi tehnică şi oferte în calitate de subcontractant la mai multe licitaţii, dintre care două licitaţii sunt încă în desfăşurare", spun reprezentanţii Concefa.

Mai multe pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/concefa-sibiu-a-raportat-pierderi-de-doua-ori-mai-mari-decat-afacerile-10619981
10619981
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.