Criză socială: mii de migranţi forţează intrarea în SUA venind din Mexic

Autor: Petru Mazilu Postat la 12 mai 2023 21 afişări

Mii de migranţi au ajuns la graniţa cu SUA, chiar în perioada în care restricţiile din perioada pandemiei au luat sfârşit. Ei speră să intre în SUA înainte ca o nouă lege să intre în vigoare, potrivit Sky News.

Criză socială: mii de migranţi forţează intrarea în SUA venind din Mexic

Restricţiile care au expirat au fost cuprinse într-o lege care a permis SUA să interzică intrarea în ţară a migranţilor cu scopul de a opri introducerea bolilor transmisibile. În curând, vor intra în vigoare alte restricţii, care vor încuraja migranţii să intre în ţară în mod legal, spun autorităţile americane.

Zecii de mii de migranţi au ajuns la graniţa cu SUA în ultima perioadă, deoarece mulţi se tem că va face accesul în ţară va fi mai dificil. Conform noilor reguli, migranţilor nu li se va permite să intre pe teritoriul american dacă ajung la graniţă fără a aplica mai întâi online sau fără a solicita azil într-o ţară prin care au trecut înainte de a ajunge în Statele Unite. Cei prinşi trecând ilegal graniţa nu vor avea voie să se întoarcă în SUA timp de cinci ani şi, dacă o fac, vor fi urmăriţi penal.

Restricţiile sunt introduse la pachet cu alte măsuri pentru a încuraja migranţii să intre în SUA în mod legal.

Este vorba despre planuri de a înfiinţa centre de imigrare în diferite ţări şi de a mari numărul vizelor acordate lunar pentru până la 30.000 de persoane din Haiti, Cuba, Venezuela şi Nicaragua. În cadrul programului, acestea pot rămâne şi lucra în SUA timp de doi ani, cu sprijinul unui sponsor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
sua,
mexic,
migranţi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.