Un hacker pakistanez de 13 ani lucrează cu giganţi din lumea tehnologiei
La capitolul securităţii cibernetice, un hacher de 13 ani din Pakistan le dă lecţii companiilor de tehnologie de top, relatează Tribune. Ahsan Tahir, un „hacker cu etică”, îşi pune talentele în slujba demersurilor folositoare: el vrea să ajute firmele să descopere problemele şi vulnerabilităţile cu care acestea se confruntă şi care pot crea veritabile breşe de securitate.
Tahir este un autodidact, acum consultant de securitate. El a învăţat şi s-a dezvoltat ca hacker urmărind înregistrări pe YouTube, citind pe bloguri şi experimentând încă de la 12 ani.
El a primit premii de 5.000 de dolari pentru că a descoperit un bug în Chrome.
Tânărul este acum un veritabil star în devenire în lumea securităţii cibernetice, lucrând cu companii precum Microsoft şi Google.
„Cu cât sunt mai mulţi hackeri ca mine, cu atât mai multe probleme vor fi găsite, iar astfel companiile pot fi mai securizate. Este simplu”, a declarat tânărul pakistanez pentru NBC News.
Pakistanezul a început aventura în lumea securităţii cibernetice după ce propriul său site a fost victimă a unui astfel de atac. „Am vrut să descopăr problemele de pe propriul meu site”, spune el. Povesteşte că astfel a ajuns pe un site care promitea că „pot să intru pe site-urile unor companii pentru a găsi vulnerabilităţi şi voi fi plătit pentru asta – sau cel puţin voi fi apreciat – aşa că am început să fac acest lucru”.
În timp ce majoritatea copiilor preferă să se joace, Tahir câştigă bani frumoşi descoperind ameninţări de securitate cibernetică. O zi obişnuită pentru acest adolescent include orele de şcoală iar apoi activitate de hacker.
A reuşit deja să ajungă în rândul celor mai faimoşi oameni din cadrul Google.
Tânărul pakistanez îşi doreşte să devină inginer de software şi să-şi dezvolte propria companie de software.
„Sunt mândru că am participat la securizarea internetului, iar astfel lumea este mai sigură. Pentru că viitoarele războaie, cel mai probabil, vor fi războaie cibernetice”.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro