Cum a reuşit de fapt fiica unui preşedinte să îşi construiască o avere de 2 miliarde de dolari. Ea pretinde că ar fi ajutat-o caracterul şi educaţia ei

Postat la 21 ianuarie 2020 44275 afişări

Cum a reuşit de fapt fiica unui preşedinte să îşi construiască o avere de 2 miliarde de dolari. Ea pretinde că ar fi ajutat-o caracterul şi educaţia ei

Fiica fostului preşedinte al Angolei a devenit cea mai bogată femeie din Africa după ce ar fi virat sute de milioane de lire sterline din bani publici în conturi offshore, potrivit Daily Mail.

Isabel dos Santos, care a studiat în Kent şi în Londra, ar fi avut acces la tranzacţii cu diamante, petrol şi telecom în perioada în care tatăl său era preşedinte.

Aceste discuţii au apărut la o lună după ce procurori din Angola au îngheţat conturile bancare şi activele deţinute de ea şi de soţul ei congolez. Se presupune că acest cuplu ar fi făcut plăţi în valoare de mai mult de 1 miliard de dolari de la companiile de stat Sonangol şi Sodiam, spre alte firme unde deţineau părţi din companie.

Un exemplu citat de BBC News pretindea că în perioada în care conducea activităţile companiei petroliere Sonangol a aprobat plăţi în valoare de 58 d milioane de dolari firmei de consultanţă Matter Business Solutions. Ea pretinde că nu are legături cu Matter, dar documentele descoperite arată că afacerea era condusă de business managerul ei şi deţinută de un prieten.

Ea neagă toate acuzaţiile care i se aduc şi spune că şi-a construit averea prin intermediul „caracterului, inteligenţei, educaţiei, capacităţii de a munci, perseverenţei”, potrivit Daily Mail.

Dos Santos deţine o proprietate evaluată la 13 milioane de lire sterline în Kensington (în vestul Londrei), are 190.000 de followers pe Instagram şi apare constant în poze cu celebrităţi. Printre acestea se numără Nicole Scherzinger, Paris Hilton, Amber Heard, Cara Delevingne şi Harvey Weinstein. Averea ei este evaluată la 1,9 miliarde de dolari.

Acuzaţiile vor fi publicate într-o investigaţie BBC denumită „Luanda Laks”, o continuare a „Panama Papers”. O echipă formată din 120 de reporteri din 20 de ţări au analizat finanţele fiicei fostului preşedinte Jose Eduardo dos Santos, al cărui mandat s-a desfăşurat între 1979 şi 2017.

Femeia de afaceri este deseori denumită „Prinţesa” de către angolezi, iar o investigaţie a Forbes din 2013 o descria drept „cea mai bogată femeie din Africa”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fiica,
presedinte,
avere,
construire

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.