Cum arată CEL MAI NOU VAGON al CFR-ului. Are internet, aer condiţionat şi camere de filmat
Cel mai modern vagon din România, cu internet, aer condiţionat şi camere de filmat, a ajuns, miercuri, în Gara de Nord din Timişoara, în cadrul unei campanii naţionale prin care se doreşte obţinerea de investiţii în calea ferată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Vagonul are aproape 120 de locuri şi a fost modernizat în cadrul campaniei naţionale #SEPOATE, derulată de Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane (FNFMCV), împreună cu CFR Călători, în perioada 18 septembrie - 15 noiembrie.
Vagonul model, dotat cu echipamente şi tehnologii moderne, a fost reabilitat la atelierele CFR Griviţa din Bucureşti şi circulă pe perioada desfăşurării campaniei ataşat la garniturile de tren de pe linii cu trafic intens. Astfel, miercuri, mai multe persoane care au călătorit de la Bucureşti la Timişoara s-au putut urca în vagonul modernizat la standarde europene. Odată ajuns în Gara de Nord din Timişoara, vagonul a poposit aproximativ şapte ore pentru a putea fi vizitat de cei interesaţi, iar apoi a fost ataşat din nou la un tren pentru a se întoarce la Bucureşti.
Citeşte continuarea pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro