Cum arată primele date publicate de INS despre mersul economiei: Creştere de 2,4% a PIB în T1/2020 faţă de T1/2019 şi de 0,3% faţă de T4/2019
Produsul intern brut a înregistrat în primul trimestru din acest an o creştere de 2,4% pe seria brută şi cu 2,7% pe seria ajustată sezonier, faţă de perioada similară din 2019.
Produsul intern brut a înregistrat în primul trimestru din acest an o creştere de 2,4% pe seria brută şi cu 2,7% pe seria ajustată sezonier, faţă de perioada similară din 2019.
Comparativ cu trimestrul patru din 2019, produsul intern brut a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,3%, arată datele semnal furnizate vineri de Institutul Naţional de Statistică..
“Estimările “semnal” precum şi cele provizorii ale produsului intern brut trimestrial sunt afectate de dificultăţile create de criza pandemică şi de instituirea stării de urgenţă. Aceste dificultăţi au fost legate de colectarea datelor de bază care reprezintă intrări pentru conturile naţionale şi s-au concretizat printr-o creştere a ratei de non-răspuns. Pentru completarea informaţiilor au fost utilizate surse alternative pentru a afecta, cât mai puţin posibil, calitatea indicatorilor produşi”, transmit reprezentanţii INS.
Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul T1/2020 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiţi faţă de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru T4/2019. Astfel, rezultatele T1/ 2019, comparativ cu T4/ 2018, au fost revizuite de la 101,1% la 101,5% ; rezultatele T2/ 2019, comparativ cu trimestrul precedent, au fost revizuite de la 100,9% la 100,6% ; rezultatele T3/ 2019, comparativ cu T2/ 2019, au fost revizuite de la 100,6% la 100,5%, iar rezultatele T4/ 2019, comparativ cu T3/ 2019, au fost revizuite de la 101,5% la 101,2%.
Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile.
(sursa:INS)
Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank, estima recent o scădere a economiei de 0,9% în T1/2020 faţă de T4/2019 şi un plus de 0,5% în T1/2020 faţă de T1/2019.
”Primele două luni au fost bune. Dar martie a fost o lună grea – şi nici măcar nu a cântărit pe de-a-ntregul în balanţa crizei. Industria merge foarte slab, cu o scădere a producţiei industriale de 12% în martie faţă de februarie sau de 14% în martie faţă de martie 2019. Industria prelucrătoare o duce şi mai prost, cu o scădere de aproape 18%, martie la martie”, a comentat Ionuţ Dumitru.
La nivelul întregului an, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) anticipează că economia românească se va contracta cu 4% din cauza crizei coronavirusului. Economiştii se aşteaptă ca PIB-ul românesc să crească cu 4% în 2021, creştere care va fi realizată în cea mai mare parte de evoluţia sectorului privat.
Potrivit ultimei estimări economice regionale BERD, „blocarea internă reduce consumul privat de servicii care implică contact faţă în faţă şi de bunuri de folosinţă îndelungată, care reprezintă împreună aproximativ 30% din coşul de consum. Acest impact poate fi compensat oarecum printr-o creştere a cheltuielilor alimentare, ceea ce reprezintă 25% din coşul de consum, cea mai mare pondere din Uniunea Europeană”, au transmis reprezentanţii BERD.
Spre comparaţie, Guvernul României mizează pe o cădere economică de 1,9% în acest an, una dintre cele mai optimiste prognoze. Comisia Europeană vede o contracţie a PIB de 6% în România în 2020, în timp ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) prognozează o scădere reală a PIB de 5%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro