Cum îţi poţi înfiinţa în 2017 o pensiune turistică, folosindu-te de bani nerambursabili de la stat

Postat la 13 februarie 2017 1170 afişări

Pentru înfiinţarea unei pensiuni turistice în anul 2017 există cinci programe care acordă finanţare nerambursabilă, disponibile atât pentru mediul rural, cât şi pentru mediul urban. Ajutorul nerambursabil ajunge la un milion de euro, însă sunt şi finanţări pentru care nu se solicită o contribuţie proprie.

Cum îţi poţi înfiinţa în 2017 o pensiune turistică, folosindu-te de bani nerambursabili de la stat
Programele de finanţare aflate în derulare în prezent, dar şi cele anunţate pentru perioada următoare, permit înfiinţarea unor pensiuni turistice sau agroturistice, indiferent de viitorul amplasament al afacerii (rural sau urban).
 
Aceste programe de finanţare nu sunt, însă, destinate exclusiv investiţiilor în domeniul turistic, fiind acceptate solicitări de finanţare pentru domenii de activitate dintre cele mai diverse. Cu alte cuvinte, întreprinzătorii care vor dori să obţină finanţare pentru o pensiune (agro)turistică vor intra în concurenţă cu cei care doresc să înfiinţeze sau să modernizeze fabrici, cabinete medicale, activităţi de IT, activităţi de prestări servicii, etc.
 
Pensiunea turistică este "o structură de primire turistică, având o capacitate de cazare de până la 15 camere, totalizând maximum 40 locuri, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădire independentă, care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi condiţii de pregătire şi de servire a mesei", conform Ordinului Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT) nr. 65/2013, ce stabileşte regulile de clasificare a structurilor de primire turistică.
 
Conform aceluiaşi ordin, pensiunea agroturistică este "o structură de primire turistică, având o capacitate de cazare de până la 8 camere, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădire independentă, care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi condiţiile de pregătire şi servire a mesei, precum şi posibilitatea participării la activităţi gospodăreşti sau meşteşugăreşti".
 
Ordinul ANT nr. 65/2013 reglementează, printre altele, următoarele aspecte:
 
atât pensiunile turistice, cât şi cele agro-turistice pot avea între una şi cinci margarete, în funcţie de suprafeţele şi dotarea camerelor, dar şi alte criterii menţionate în ordin;
amplasarea pensiunii turistice şi agro-turistice din mediul rural trebuie realizată pe un teren de cel puţin 1.000 mp (suprafaţa construită + suprafaţa terenului din jurul construcţiei).
Cum se poate înfiinţa o pensiune agroturistică la ţară
 
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR) pune la dispoziţia celor interesaţi două tipuri de finanţări nerambursabile pentru înfiinţarea unor pensiuni agro-turistice. Este vorba de submăsurile 6.2 şi 6.4. Nu au fost anunţate termene pentru lansarea acestor măsuri de finanţare,  termenul aşteptat fiind în prima jumătate a anului.
 
Prin intermediul PNDR 6.2, solicitanţii pot solicita o finanţare de 70.000 de euro pentru înfiinţarea unei pensiuni agro-turistice, cu respectarea următoarelor condiţii:
 
solicitantul de sprijin financiar trebuie să fie organizat cel puţin ca persoană fizică autorizată, fiind acceptate inclusiv întreprinderile înfiinţate în anul depunerii cererilor de finanţare;
fiind o măsură de finanţare destinată spaţiului rural, agricultorii sunt încurajaţi să îţi diversifice activitatea desfăşurată, astfel că ei vor primi un punctaj superior;
sunt sprijinite investiţiile în acele comune în care există un potenţial turistic ridicat, conform unui tabel disponibil pe site-ul finanţatorului;
în cadrul acestei măsuri, nu se acordă sprijin nerambursabil acelor solicitanţi care deja desfăşoară această activitate. Sunt acceptate la finanţare doar activităţile noi, pe care solicitantul nu le-a mai desfăşurat în trecut;
orice cheltuială pe care solicitantul o consideră necesară proiectului său este eligibilă. Astfel, ajutorul nerambursabil poate fi folosit pentru: realizarea clădirii, dotarea cu mobilier şi echipamente, plata salariilor şi a contribuţiilor sociale, participarea la târguri de profil, realizarea unui site de prezentare, achiziţia de mărfuri şi materii prime, etc;
cheltuielile făcute în scop personal nu sunt considerate cheltuieli eligibile;
doar 10% din buget poate fi folosit pentru achiziţia de teren, în cazul în care este necesară o extindere viitoare a activităţii;
 
 
Cititi mai multe pe www.avocatnet.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.