Cum o practică obscură a transformat justiţia americană într-o maşină de colectare a datoriilor
Confesiunile de judecată (un contract între două părţi) au făcut parte din legea comună engleză încă din Evul Mediu; contractul în cauză presupune, pe scurt, ca una dintre părţi să renunţe la dreptul la apărare în cazul în care este acţionată în judecată de cealaltă parte. Gândite iniţial ca o formă de arbitrare, confesiunile de judecată au ajuns să fie folosite de instituţiile de credit pentru executarea silită a clienţilor.
Deşi ridică unele semne de întrebare, mai ales legat de etică, aceste contracte au fost acceptate de-a lungul timpului în cadrul mai multor sisteme juridice. Preocupările legate de potenţialul lor abuz sunt aproape la fel de vechi. Unele state americane au exceptat confesiunile la mijlocul secolului al XX-lea şi autorităţile federale au interzis aplicarea lor în clauze legate de credite de consum în 1985. Dar New York le permite încă în speţe ce implică împrumuturile pentru afaceri, conform Bloomberg.
Un exemplu de o astfel de practică este povestea familiei Duncan, deţinătorii unei agenţii imobiliare. În urma unui împrumut de 36.762 de dolari facută de la o companie creditoare numită ABC Merchant, aceştia s-au văzut ajunşi într-o situaţie prin care afacerea lor a fost atacată printr-un proces legal care a colectat bani la o rată a dobânzii asemănătoare cu cea impusă de mafie.
Nu este singurul exemplu de acest fel: În urma crizei financiare, băncile au renunţat la împrumuturi doar atunci când întreprinderile mici aveau nevoie de numerar. Companii precum Yellowstone sau ABC Merchant au ajuns să ocolească valorile reglementate de împrumut prin "avansuri în numerar", nu împrumuturi, iar un judecător de distincţie a recunoscut că există o mică diferenţă practică.
Cu alte cuvinte. aceiaşi oameni care s-au făcut responsabili de fraudele din anii 1990 şi ipotecile subevaluate, au început un deceniu mai târziu să convingă întreprinderile mici să îşi asume datorii costisitoare. Profiturile au fost uriaşe, iar industria a crescut. Anul trecut, valoarea creditelor oferite în dolari a ajuns la aproximativ 15 miliarde de dolari, conform unei estimări a băncii de investiţii Bryant Park Capital.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro