Cum să îţi dai seama imediat că cineva nu este atât de deştept pe cât se crede. Poţi realiza asta întrebandu-l un singur cuvânt
Se pare că există un nume al situaţiei în care unii oameni au tendinţa să se creadă mai deştepţi sau mai capabili decât sunt: efectul Dunning-Kruger, analizat de psihologii David Dunning şi Justing Kruger, potrivit unui articol al Inc. Magazine.
Dunning, profesor de psihologie la Universitatea din Michigan spune: „Dacă eşti incompetent, nu îţi poţi da seama că eşti incompetent... abilităţile de care ai nevoie pentru a produce răspunsul corect sunt aceleaşi de care ai nevoie ca să recunoşti acest răspuns”.
După cum spunea şi filosoful Bertrand Russel, „Unul dintre lucrurile dureroase ale vremurilor noastre este că cei care simt certitudinile sunt proşti, iar cei cu imaginaţie şi capacitate de înţelgere sunt plini de îndoieli şi sunt indecişi”.
Oamenii cu abilităţi ridicate tind să subestimeze cât de buni sunt.
Ei au tendinţa să îşi subevalueze competenţele şi, în acelaşi timp, presupun că sarcinile care lor le sunt uşor de făcut, sunt la fel de uşor de făcut şi de restul oamenilor.
Fiecare dintre noi cunoaştem persoane care se Poziţionează într-un anumit fel faţă de o situaţie şi proclamează lucrurile pe care le cred ei drept adevăruri absolute, în timp ce ignoră cu totul puncte de vedere diferite.
Ei ştiu că au dreptate - şi vor ca şi tu să conştientizezi că ei au dreptate.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro