Fenomenul a fost declanşat de diverse pretexte, iniţial fireşti (incertitudinile din iulie privind situaţia Greciei sau privind rezultatele testului de soliditate financiară), ulterior extrem de grosolane (zvonul total stupid din The Mail on Sunday că Societe Generale ar fi în pragul falimentului sau ştirea "pe surse" de joi din The Wall Street Journal că Rezerva Federală a SUA e brusc preocupată de soliditatea filialelor din State ale băncilor europene, ştire infirmată ulterior de un oficial al Fed).

În iulie, şeful UniCredit, Federico Ghizzoni, declara că scăderea acţiunilor are legătură nu cu expunerea pe obligaţiuni suverane, care nu înseamnă nici la 5% din afacerile băncii, ci exclusiv cu speculaţiile investitorilor care fac vânzări în lipsă (short selling) pe acţiuni lichide, aşa cum sunt cele ale UniCredit şi ale altor bănci, readucând astfel în discuţie aceeaşi practică speculativă contra căreia au luptat şi SUA, şi Germania din 2008 încoace, considerând-o vinovată pentru prăbuşirea Lehman Brothers, alături de tranzacţiile cu CDS-uri şi alte genuri de speculaţii cu care operează îndeosebi fondurile de investiţii speculative (hedge funds).

La jumătatea lui august, patru ţări (Franţa, Belgia, Italia şi Spania) au interzis temporar operaţiunile de vânzare în lipsă pe acţiunile băncilor lor, interdicţie care şi-a făcut însă efectul benefic doar câteva zile, adică până la ştirea din The Wall Street Journal, iar săptămâna s-a încheiat cu noi pierderi la burse pentru băncile europene - UniCredit, Intesa, Barclays, RBS, Lloyds Banking Group, Societe Generale, BNP Paribas, Deutsche Bank, Santander şi altele, cele mai lovite fiind băncile din Marea Britanie şi Germania, care nu sunt protejate de interdicţia contra practicii de short selling (vânzarea de acţiuni împrumutate, pariind pe scăderea acestora şi posibilitatea de cumpărare a lor ulterioară la un preţ mai mic).

Pentru săptămâna ce vine, evoluţiile acţiunilor vor depinde din nou de ceea ce va face Banca Centrală Europeană, consideră Laurent Fransolet, director de strategie la Barclays Capital, citat de The New York Times. Dacă BCE va continua să cumpere obligaţiuni italiene şi spaniole, aşa cum a făcut până acum (numai miercuri, banca a cheltuit 9-10 miliarde de euro pentru a interveni pe pieţele de obligaţiuni), situaţia va rămâne sub control, consideră Fransolet; dacă nu, costurile de îndatorare pentru Italia şi Spania vor creşte din nou până la un nivel periculos, trăgând inevitabil după ele şi acţiunile băncilor europene presupuse a avea deţineri mari de obligaţiuni ale ţărilor cu probleme din zona euro.

Testul cel mare al acestei tactici va avea loc în perioada dintre sfârşitul lui august şi începutul lui septembrie, sfârşitul vacanţei, când au loc noi licitaţii organizate de Italia şi Spania pentru vânzarea de obligaţiuni. "Este doar o chestiune de timp până ce marile fonduri de investiţii speculative vor dori să testeze pieţele pentru a vedea dacă pot disloca susţinerea preţurilor de către BCE", apreciază Carl B. Weinberg, economist-şef al firmei de cercetare High Frequency Economics, citat tot de The New York Times. "Dacă susţinerea BCE va fi subminată, atunci acţiunile băncilor vor cădea. Acesta ar fi un coşmar al sfârşitului verii", adaugă Weinberg.