Pe Facebook, jurnalista Sanda Nicola a scris: Undeva la sud de Dunăre….

Sâmbătă dimineaţă, un român îşi certa nevasta pentru că s-a aşezat la plajă lângă o altă familie de români. “Nu ţi-am spus, Viorico, să ai grijă unde te pui că n-am chef să văd români? Te duci acum frumos şi iei toate boarfele şi le muţi în altă parte!” Purtau discuţia asta în apă, crezând, evident, că nu-i aude nimeni.Sâmbătă seara, la cină, doi bărbaţi se ciocnesc şi dau cap în cap lângă bufetul cu salate. Îşi cer scuze unul altuia şi rezultă că sunt amândoi polonezi. Bucuroşi, fac cunoştinţă, după care îşi cheamă nevestele şi copiii şi se pun cu toţii la o masă mai mare. Şi de atunci iau cina împreună în fiecare seară.

Aşa mi-am amintit de o altă întâmplare “la temă”. Cu patru ani în urmă ne-am cazat într-o pensiune din Austria şi am ieşit pe balcon să admirăm priveliştea. Nu schimbăm bine două vorbe că din balconul alăturat se aude un strigăt şoptit, disperat al unei femei: “Corneleee, sunt români, Corneleee!”

Totuşi, de ce fug românii de alţi români în străinătate?”

Tot pe Facebook, jurnalistul Cosmin Prelipceanu a scris: „Postarea Sandei Nicola mi-a amintit o intamplare petrecuta saptamana trecuta, tot in vacanta. Intr-o tara scandinava, in lift urca un cuplu simpatic de batranei.

Domnul poarta kipa. Ne salutam in englezeste si-mi continui discutia cu familia in limba romana. La un moment dat, doamna ii spune domnului in ruseste: “Liudi iz Rumanii” (oamenii sunt din Romania). Tresar si spun: “Da, intr-adevar.”

Doamna este putin emotionata, “Stiti, sunt din Basarabia. Am plecat acum 50 ani.” Limba ei romana e impecabila. Cuvintele curg fara pauze de memorie. I-o spun: “Vorbiti atat de frumos! Aveti cu cine?”

Doamna zambeste amar: “Nu mai am cu cine. Vorbesc eu cu mine. In cap.” Liftul se opreste. Batraneii ies. Am apucat doar sa o felicit pe doamna din Israel, care n-avea niciun motiv patriotic sa se lege de limba romana, dar a facut-o ca sa mai vorbeasca cu ea insasi, frumos si dulce, din cand in cand”.