Într-un articol intitulat „De unde ar putea venit următoarea criză economică“, editorialistul de la Financial Times John Dizard scria recent că „fondurile de private equity au devenit un grup de oligarhi care se autoguvernează“. Acest text a fost ultimul semnat de jurnalistul care a scris timp de 21 de ani pentru Financial Times, înainte de a se retrage din companie.

„Ne îndreptăm către o nouă recesiune şi cred că excesele vremurilor noastre pot fi soluţionate doar cu o nouă prăbuşire dramatică a unui nume mare (cum a fost cea a Enron în anii 2000 – n. red.). Nu va fi cazul băncilor de data asta (ca în 2008-2009 – n. red.), cel puţin nu al marilor bănci americane. Cred că eşecul va fi al fondurilor de private equity, împovărate de probleme ascunse, pe care nicio bancă centrală nu va interveni să le salveze“, scria pe 14 mai 2022 John Dizard. El estima că mai multe fonduri, care au făcut achiziţii pe bandă rulantă, vor pica de sus pentru că multe preluări au fost realizate doar de dragul de aduna active, fără a optimiza portofolii sau activităţi.

Câteva săptămâni mai târziu, în aceeaşi publicaţie – Financial Times -, biblia multor executivi şi antre­prenori, apare un nou text în aceeaşi direcţie. „Unele zone ale pieţei de private equity seamănă cu o schemă piramidală. Fondurile îşi vând companii între ele (pentru a le creşte în mod artificial valoarea – n. red.). Astăzi poţi vinde o companie către un alt fond de private equity pentru de 20-30 de ori veniturile ei. De-asta vorbim de o schemă Pozi, e o mişcare circulară“, spune Vincent Mortier, chief investment officer al Amundi Asset Management, cel mai mare administrator de active din Europa.

Fondurile de private equity, de regulă, iau bani de la investitori – instituţionali sau privaţi - şi îi blochează pentru o perioadă de câţiva ani, timp în care informaţiile privind ce se întâmplă cu valoarea companiei nu sunt publice. Ele devin publice doar dacă aceste firme sunt listate sau dacă se dezvăluie suma la care activele au fost vândute către un alt investitor – strategic sau financiar. De regulă însă, fondurile îşi vând companii între ele, scrie Financial Times. Aceeaşi este şi situaţia în România, de regulă.

Spre exemplu, una dintre cele mai mari tranzacţii din istoria capitalistă a României este vânzarea Profi de către Enterprise Investors în 2016. Cumpărătorul a fost un alt fond, Mid Europa Partners, care a plătit peste 500 mil. euro. Aceasta a fost cea mai mare tranzacţie făcută local de un fond până recent, când australienii de la Macquarie au cumpărat CEZ România. Mid Europa Partners încă nu a făcut exit de la Profi, dar sunt voci în piaţă că ar urma o astfel de mutare.

Pe plan local sunt active doar 10-15 fonduri de private equity, cele mai multe locale sau maxim regionale, România fiind o piaţă prea mică pentru a fi pusă pe harta marilor nume. Mai exact, există prea puţine afaceri mari la vânzare pentru a atrage atenţia giganţilor. Totuşi, în ultimii ani se simte o efervescenţă în acest sens, fonduri de private equity noi întorcându-şi privirea sau uitându-se la România.

Astăzi, în economia întregii pieţe de M&A locale, fondurile nu reprezintă nici 20%, investitorii strategici fiind dominanţi.

Cu toate acestea, în ultimii ani, la nivel internaţional, dar şi local, activitatea fondurilor de private equity a fost mult mai vizibilă, piaţa fiind efervescentă dat fiind că au existat bani mulţi şi ieftini. Astfel, fondurile au fost foarte active în a face achiziţii.

La fel ca şi Financial Times, şi cotidianul american Wall Street Journal pune sub semnul întrebării rezultatele acestor investitori.

„Fondurile de private equity se poziţionează în faţa investitorilor privaţi ca o alternativă mai stabilă la volatilitatea pieţei de capital, argumentând că ele au rezultate mai bune în criză. Unii cercetători pun însă la îndoială aceste argumente, evidenţiind evoluţia lor în cea mai recentă recesiune“, scrie WSJ.

Fondurile încearcă să atragă oameni cu mulţi bani pe care îi conving că în contextul economic actual, marcat de inflaţie şi de probleme pe lanţul de distribuţie, sunt multe companii cu probleme ce au nevoie de finanţare şi care pot fi cumpărate la preţ bun şi repuse pe picioare. În continuare, cei mai mulţi bani, fondurile de private equity îi primesc de la investitori instituţionali, inclusiv de la fondurile de pensii. Însă în contextul economic actual, în care cei bogaţi au devenit şi mai bogaţi, iar economia e într-un moment de cumpănă, investitorii privaţi sunt tot mai atrăgători.

Wall Street Journal pune, la fel ca Financial Times, un semn de întrebare când vine vorba de promisiunile fondurilor şi anume cât e adevărat din ce promit. Mai mult, un articol din februarie 2022 arată că U.S. Securities and Exchange Commission, o agenţie guvernamentală creată după crahul bursier din 1929, a luat în vizor fondurile de private equity, planul fiind să îi determine pe aceşti investitori să îşi facă publice rezultatele pariurilor. De regulă, fondurile refuză să ofere detalii despre valoarea portofoliului lor sau evoluţia acestuia. Această situaţie e valabilă şi în România.

Ziarul Financiar a trimis o solicitare celor mai importante fonduri de private equity cerându-le să ofere date despre evoluţia portofoliului şi valoarea acestuia. Niciun jucător nu a dat detalii privind valoarea portofoliului, iar cele mai multe fonduri nu au răspuns deloc solicitării.