DECIZIE ŞOC luată de Liviu Dragnea. Salariile EXPLODEAZĂ. Se întâmplă pentru prima oară în România

Postat la 05 aprilie 2017 73 afişări

DECIZIE ŞOC luată de Liviu Dragnea. Salariile EXPLODEAZĂ. Se întâmplă pentru prima oară în România

Salariul unui medic rezident va ajunge anul viitor la 5.700 lei (1.266 euro), mai mult de dublu faţă de nivelul de 2621 lei în acest an, cel al unui medic primar, grad V, la 12.375 lei (2.750 euro), de la 4413 lei în 2017, iar un medic primar grad V de pe secţia de terapie intensivă (ATI) va primi 16.672 lei (3.705 euro), faţă de 5987 lei în prezent, potrivit proiectului legii salarizării unitare a bugetarilor.

 

Faţă de salariile în spitale clinice, în unităţile neclinice salariile vor fi cu 4% mai mici, în timp ce în secţiile ATI urgenţă cu 6,7% mai mari, şi cu 30% mai mari la morgă, potrivit unor date publicate de Liviu Dragnea.

 

El a anunţat pe pagina de Facebook că proiectul de Lege a salarizării unitare este gata şi urmează să fie depus la Parlament. 

”Ierarhizarea funcţiilor s-a facut după modelele practicate în celelalte state membre ale Uniunii Europene, iar pentru alinierea funcţiilor pe această ierarhizare Guvernul va aloca 32 de miliarde de lei până în 2020”, a mai spus Dragnea. 

 

Potrivit proiectului, în sectorul de sănătate, un asistent debutant cu studii superioare va avea anul viitor 3.950 lei, de la 1.704 lei în 2017, iar un asistent principal va primi 5.108 lei, faţă de 2.986 lei în anul curent.

 

În zona de educaţie, legea propune majorarea salariilor profesorilor debutanţi care predau la liceu de la 1.962 lei în 2017 la 3.520 lei în 2020, în timp ce un profesor cu grad V va avea peste trei ani 6.075 lei, dfaţă de 3.500 lei în prezent.

 

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.