Dezastru pentru Guvern: Leul începe să tremure. Deficitul comercial creşte cu 45% în primele două luni din 2019

Postat la 09 aprilie 2019 474 afişări

Deficitul comercial s-a majorat în primele două luni ale anului cu 751 milioane euro faţă de perioada similară din 2018, ajungând la 2,41 miliarde euro, după un avans cu 4,8% al exporturilor şi cu 10,1% al importurilor, arată datele INS.

Dezastru pentru Guvern: Leul începe să tremure. Deficitul comercial creşte cu 45% în primele două luni din 2019

În ianuarie-februarie, România a importat bunuri de 13,8 miliarde euro şi a exportat de 11,4 miliarde euro.

În lei, deficitul s-a situat la 11,3 miliarde lei, în timp ce exporturile s-au ridicat la 53,8 miiarde lei, în creştere cu 6,4% , iar importurile 65,2 miliarde lei, cu 11,8% peste nivelul din perioada similară a anului trecut. 
 
În luna februarie 2019, exporturile FOB au însumat 5,89 miliarde euro, în creştere cu 8%, iar importurile CIF au însumat 7,04 miliarde euro, în urcare cu 11,1%, rezultând un deficit de 1,11 miliarde euro.
 
Potrivit INS, în perioada ianuarie-februarie, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (48,4% la export şi 36,8% la import) şi alte produse manufacturateş1ţ) (32,0% la export şi respectiv 30,1% la import).
 
Valoarea schimburilor intra-UE28 a fost de 8,87 miliarde euro la expedieri şi de 10,29 mliarde euro la introduceri, reprezentând 77,9% din total exporturi şi 74,5% din total importuri.
 
Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
deficit comercial,
crestere,
dezastru,
guvern

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.