Dragnea, în război cu legumele de import, anunţă subvenţii la castraveţi sau gogoşari

Postat la 12 mai 2019 93 afişări

Preşedintele PSD Liviu Dragnea anunţă extinderea programului de subvenţii pentru roşii şi la alte legume, printre care castraveţi şi gogoşari. Totodată, Dragnea a declarat că se are în vedere plata centralelor termice pentru a asigura încălzirea în solarii pe timpul iernii.

Dragnea, în război cu legumele de import, anunţă subvenţii la castraveţi sau gogoşari

"Am discutat despre produsele alimentare care intră în România. Am zis hai să facem o evidenţă cât importăm şi cât exportăm. La tomate diferenţa era de 1 la 10 şi legumicultorii nu aveau nicio şansă, pentru că în această încrengătură eu pot spune mafiotă au fost situaţii de lumea nu mai punea solarii. Am zis că dăm subvenţii şi am început cu acest 1.300 euro. Acum suntem la 18.000-19.000 de legumicultori intraţi în program şi numărul va creşte. Mergem 2 ani şi jumătate cu programul, dacă merge îl extindem. Am spus că trebuie să acoperim lunile de iarnă cu produse româneşti. Atunci pentru asta de la bugetul de stat vor fi plătite centralele termice pentru a asigura încălzirea în solarii sau sere. Pentru cei cu roşii subvenţia va creşte de la 3.000 euro la 6.000 de euro, anul viitor", a declarat Liviu Dragnea, la emisiunea "Viaţa Satului" de la TVR.

Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
dragnea,
subventii,
anunt

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.