Duşa: Victor Ponta nu are de ce să îşi dea demisia, a ajuns prim-ministru pe un vot popular

Autor: Departamentul Corespondenţi Postat la 05 iunie 2015 104 afişări

Preşedintele PSD Harghita, Mircea Duşa, care este şi ministru al Apărării, consideră că prim-ministrul Victor Ponta nu are de ce să îşi dea demisia, întrucât a fost ales prin vot popular şi, potrivit Constituţiei, numai Parlamentul poate demite premierul.

"Organizaţia PSD Harghita consideră că domnul Victor Ponta nu are de ce să-şi dea demisia. El a ajuns prim-ministru pe un vot popular, este un premier care a reparat toate nedreptăţile făcute de Guvernul Boc, este prim-ministrul care a adus România într-o situaţie economică deosebită. Sigur că trebuie respectată Constituţia, dar numai Parlamentul poate demite primul-ministru", a declarat presei Mircea Duşa, care a precizat că afirmaţiile sale sunt făcute în calitate de şef al PSD Harghita.

Totodată, Mircea Duşa şi-a manifestat convingerea că votul Parlamentului va fi unul de susţinere a Guvernului.

"De altfel, s-a şi depus o moţiune de cenzură şi trebuie să aşteptăm votul Parlamentului, aşa cum sunt prevederile constituţionale şi sunt convins că votul va fi unul de susţinere a Guvernului", a conchis Mircea Duşa.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni - Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că, în condiţiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o "situaţie imposibilă" pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale.

Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că respectă poziţia publică a preşedintelui Klaaus Iohannis, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai Parlamentul îl poate demite.

Pe de altă parte, tot vineri, PNL a depus la Parlament moţiunea de cenzură la adresa Guvernului intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!". Moţiunea este semnată de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi 2 de la grupul-democrat, restul fiind deputaţi şi senatori PNL.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PONTA,
DEMISIE,
DUŞA
/actualitate/dusa-victor-ponta-nu-are-de-ce-sa-isi-dea-demisia-a-ajuns-prim-ministru-pe-un-vot-popular-14410146
14410146
comments powered by Disqus
0 seconds of 1 minute, 22 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:22
01:22
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Ne luăm adio de la săptămâna de lucru de cinci zile? Ce experimentează mai nou companiile din întreaga lume?