Presedintele AVAS, Teodor Atanasiu, declara in urma cu cateva saptamani ca "unul dintre modelele la care ne-am gandit pentru vinderea pachetelor majoritare la complexurile energetice din Oltenia este cel al Electrica Muntenia Sud (EMS)". Continuarea declaratiei - "Urmarim sa obtinem cel mai bun pret posibil pentru statul roman prin vanzarea pachetelor de actiuni, obligand, totodata, cumparatorii sa aduca in societati o suma cat mai mare ca investitii si capital de lucru, astfel incat sa recapitalizeze complexurile din Gorj" - nu face decat sa confirme ca ne putem astepta la o noua privatizare-record, asa cum a fost in cazul EMS, cand previziunile de pret se invarteau in jurul sumei de 400 de milioane de euro, iar compania a fost vanduta cu 820 de milioane de euro.

Suma estimata pentru EMS era o medie intre privatizarile celorlalte distributii vandute pana atunci in Romania (Electrica Banat, Dobrogea si Moldova) si ale altor distributii vandute in Europa de Est. Insa suma pentru care statul roman a trecut EMS in posesia Enel poate fi acum comparata doar cu tranzactiile din sectorul energetic din Marea Britanie. Piata a explicat pretul exorbitant prin faptul ca EMS era cea mai profitabila companie din distributia de electricitate si ca strategia de privatizare "cel mai bun pret" i-a facut pe pretendenti sa pluseze. Acum vom fi in aceeasi situatie: cele trei complexuri sunt acum cea mai asteptata privatizare din energie. "Se vor face in curand trei ani de cand asteptam ca aceste complexuri sa fie scoase la privatizare", spune Doru Voicu, director de dezvoltare al companiei cehe CEZ, una dintre cele mai interesate de privatizarea complexurilor energetice, avand in vedere ca se afla in aceeasi zona cu cea acoperita de cehi cu afacerea de distributie (Oltenia).

Conform unei statistici regionale, privatizarea unitatilor de productie de energie electrica in centrul si estul Europei se face la un pret intre 150.000 de euro per MW instalat. Media de pret a fost facuta de companiile de consultanta in urma privatizarilor unor unitati de productie din zona. Potrivit acestor estimari, statul roman ar trebui sa incaseze pe cele trei complexuri din Oltenia 750 de milioane de euro, dintre care jumatate ar putea fi suma platita pen-tru cel mai important dintre cele trei, Turceni (in jur de 360 de milioane de euro). Dincolo de aceasta suma "de pornire", cumparatorul sau cumparatorii trebuie sa mai ia in calcul si investitiile de mediu care trebuie facute acolo. "Aducerea acestor complexuri la standarde europene se ridica la peste 2 miliarde de euro", spune ministrul economiei, Varujan Vosganian. Desi vanzatorul, statul roman, nu va stipula in contractul de privatizare obligativitatea acestor investitii, ele va trebui facute pentru ca unitatile sa functioneze. 

Cu toate aceste neajunsuri, opt investitori s-au declarat interesati de participarea la licitatie, dupa cum spune AVAS. Doar opt? "Vor participa numai cele mai cunoscute nume din domeniu, companii cu putere financiara care pot plati sume foarte mari pentru a avea acces atat la infrastructura buna a celor trei complexuri, cat si la rezervele de carbune garantate pentru aproape 50 de ani pe care acestea le au", spune Adrian Rusu, analist la Central Europe Trust Company, intr-o analiza despre piata energiei din Romania. Acesta sustine ca planul din noua strategie energetica - si anume ca toate cele trei complexuri sa fie privatizate pana la sfarsitul lui 2008 - este nerealist si greu de aplicat. Insa vanzarea Turceni, cel mai mare complex, este plauzibila si probabil chiar se va intampla, "desi o strategie mai buna ar fi fost ca acesta, perla complexurilor, sa fie lasat la urma", mai spune Rusu.

Desi sunt destul de invechite, complexurile au mai multe puncte de atractie, principalul fiind pretul competitiv de productie a curentului (cel mai bun pret dupa Nuclearelectrica si Hidroelectrica), ca si faptul ca vor fi singurele scoase la privatizare. "Avantajele cu dezavantajele se vor compensa, iar pretul rezultat este estimat sa treaca de media estimata in Europa Centrala si de Est pentru aceste grupuri", spune Adrian Rusu, precizand ca avantajele sunt totusi mai importante decat dezavantajele: "Chiar daca un grup energetic va ajunge sa plateasca peste 1 miliard de euro pe un complex, incluzand aici si investitiile de mediu, faptul ca va avea timp de 40 de ani energie asigurata este un plus enorm".

Sa o luam sistematic: in Romania, cererea de energie creste in medie cu 3-5% pe an; capacitatea de productie va creste cu aproximativ 8% in acest an, datorita deschiderii celui de-al doilea grup nuclear; pe de alta parte, cateva grupuri din fosta Termoelectrica se vor inchide, asadar, cantitatea de energie de pe piata va fi aproximativ neschimbata; distribuitorii de energie, in afara celor care au contracte pe termen lung, cumpara energie destul de scump si isi orienteaza de zor bugetele pentru achizitii de capacitati de productie, pentru a-si putea aduce "in house" macar o parte din energia de care au nevoie.

Dar ce variante de investitii au acestia? Participarea la Nuclearelectrica (dat fiind ca pentru constructia reactoarelor 3 si 4 ministerul de resort prevede un plan de investitii mixt intre statul roman si cativa investitori), cateva grupuri din componenta fostei Termoelectrica si complexurile energetice Rovinari, Turceni si Craiova. Aceasta deoarece Nuclearelectrica si Hidroelectrica nu vor fi scoase la privatizare, fiind considerate obiective strategice. Iar daca nu reusesc sa cumpere nimic din ce este de vanzare, distribuitorii sau marii consumatori isi pot face si sin-guri grupuri, cum au si pornit sa faca Petrom, Energy Holding sau Alro - insa costurile sunt sensibil mai mari. Aceasta va ridica pretul pentru cine va dori sa cumpere unitati care produc curent mai ieftin, respectiv complexurile energetice, sau sa se implice in planul de participare la investitii pentru Nuclearelectrica.

Dintre posibilii pretendenti pentru cele trei complexuri, atat CEZ, cat si Enel au bugetat sume importante care asteapta anuntul de privatizare: Matteo Codazzi, noul country manager al Enel Romania, a declarat recent ca are un buget de 1,5 miliarde de euro pe care il poate investi in urmatorii ani in sectorul de productie din Romania, totul depinzand de modul si momentul in care statul va decide sa scoata la licitatie sectorul de productie.

La randul lor, cehii de la CEZ sunt cu atat mai interesati de complexuri cu cat nu intentioneaza sa se indrepte decat spre productie pe gaze sau carbune: "Noi nu vom participa la licitatia pentru intrarea in parteneriatul cu Nuclearelectrica, deoarece CEZ nu este implicata in productie nucleara si este mai bine sa nu ne batem cu cei care au deja experienta. Cele mai bune oportunitati pentru noi sunt privatizarea unui grup desprins din Termoelectrica, investitiile greenfield sau complexurile energetice".

CEZ, Enel si E.ON au intrat pe piata romaneasca odata cu achizitia companiilor de distributie de energie. De cand a inceput privatizarea sectorului energetic, majoritatea criticilor s-au indreptat spre faptul ca statul roman a inceput sa vanda distributia si nu productia. Daca neprivatizarea furnizorilor de energie a permis intre timp crearea unor disfunctionalitati in piata, scopul strategiei de privatizare a productiei, si anume obtinerea unui pret foarte bun, se pare insa ca va fi atins.