♦ Elisabeth Truss şi-a câştigat fotoliul de premier al Marii Britanii cu un program de reducere de taxe („trickle down”) ♦ Pieţele care ar fi trebuit să se bucure pentru că taxele scad nu au crezut-o, aşa că lira a scăzut, obligaţiunile emise de guvern şi-au pierdut din valoare, fondurile de pensii care îşi ţin banii în obligaţiunile guvernului pierd ♦ Prin urmare, Truss îşi va pierde, la rându-i, funcţia, cel mai probabil în această săptămână, la nici o lună şi jumătate de la preluarea mandatului.

Cine conduce lumea? Politica sau piaţa? Premierul britanic, Elisabeth Truss, desemnată acum nici două luni să conducă destinele UK, este pe cale să-şi piardă mandatul pentru că politica fiscală propusă de ea s-a ciocnit frontal cu politica monetară a Băncii Angliei. Iar arbitrul au fost pieţele care au scăzut, lira care s-a depreciat, obligând Banca Angliei să intre la cumpărare de titluri de stat, în vreme ce programul ei era să vândă pentru că nu mai ştie ce să facă cu astfel de titluri pe care le deţine din consecutivele crize precedente.

Lecţia ce trebuie învăţată în România din experienţa de azi a UK?

„Politica fiscală şi cea monetară trebuie  să fie în perfectă concordanţă”, spune economistul Laurian Lungu.

În mod aproape de dogmă, pieţele cresc când guvernele aprobă reduceri de taxe. Nu s-a întâmplat şi de această dată, în Marea Britanie.

Liz Truss a câştigat alegerile în Partidul Conservator – şi în mod automat fotoliul de prim-ministru - cu un program de reduceri de taxe. „Trickle down” înseamnă, în teorie, că dacă reduci taxele celor bogaţi, mai apoi şi cei săraci vor beneficia pe urma acestor reduceri.

„În mod normal, pieţele reacţionează bine la reducerile de taxe. Nu s-a întâmplat şi acum. Pentru că nimeni nu a crezut în programul lui Liz Truss”, explică Andrei Pogonaru, partener în afacerea care a dezvoltat Mall Veranda din Piaţa Obor. Andrei Pogonaru cunoaşte bine Marea Britanie pentru că a studiat economia vreme de 9 ani la Londra.

Andrei Pogonaru, Veranda Mall

Liz Truss, premierul în exerciţiu, propunea, între multe altele, reducerea impozitului pe venit pentru cei cu venituri mari de la 45% la 40%. Însă nu a explicat în „mini-bugetul” ei cum va acoperi golul de 60-70 de miliarde de lire rezultat din această reducere de taxe „pentru bogaţi”. Experţii ei au spus că golul va fi acoperit din creşterea economică. Pieţele au spus că, dimpotrivă, va fi acoperit din împrumuturi pentru că economiile vor încetini, în vreme ce datoriile Marii Britanii sunt undeva la 100% din PIB. Trebuie să trăieşti două vieţi ca să vezi aşa ceva: să-l vezi pe preşedintele SUA să critice programul economic al unui alt guvern, al unuia din G7. Pentru că economia britanică este puternică (3.000 mld. dolari) şi deciziile politice unei astfel de economii afectează şi economii precum Statele Unite (22.000 mld. dolari).

Pieţele, care îndeobşte sunt favorabile scăderilor de taxe, nu au crezut-o pe Truss. Cum nu l-au crezut pe nici pe ministrul ei de finanţe de la acea vreme, Kwasi Kwarteng, înlocuit între timp cu Jeremy Hunt, care a venit cu un program exact pe dos: nu se reduc taxele, ci cheltuielile guverna­mentale.

„Pieţele nu au crezut în acest plan (al lui Truss). Preţurile obligaţiunilor guverna­mentale au fost afectate şi, prin ricoşeu, au lovit fondurile de pensii care-şi ţineau banii în obligaţiuni guvernamentale”, explică Pogonaru.

Povestea este foarte complicată: când soarele strălucea iar fondurile de pensii au văzut dobânzile bancare jos, în baza programelor bani din elicopter, s-au împrumutat, garantând cu obligaţiuni guvernamentale. Acum preţul obliga­ţiunilor este în jos. Deci pierd. Insiderii s-au prins că mărul e putred, piaţa a căzut, iar lira s-a depreciat. Situaţia era aproape de neconceput în urmă cu câteva luni“, spune economistul Laurian Lungu.

Sunt mai multe probleme de fond, spune el. În primul rând premierul Truss nu are susţinerea partidului său. O problemă politică. A trecut bugetul cu care a câştigat fără să respecte etapele – nu s-a consultat cu ceea ce se cheamă la noi „Consiliul Economic şi Social”. Măcar de formă.

Apoi au fost neobişnuitele intervenţii – FMI a fost neobişnuit de dur judecând programul de guvernare britanic. Agenţia americană de rating Moody’s a avut o analiză complet defavorabilă.

Laurian Lungu, economist

„Ceea ce înseamnă că lucrurile stau rău.”, spune Lungu.

„Niciodată nu am văzut o reacţie atât de dură din parte FMI, pentru un stat care face parte din G7, totuşi. UK nu este Nigeria”. Şi, mai spune el: dacă comunicarea planurilor ar fi fost mai bună, nu s-ar fi ajuns aici.

Cine conduce lumea, până la urmă? Politica sau economia? În faţa criticilor, Liz Truss l-a demis pe ministrul de finanţe Kwasi Kwarteng, la nici o lună de la numire, şi l-a înlocuit cu Jeremy Hunt, dar soarta  mandatului ei este pe jumătate pecetluită. Nimeni nu-şi aduce aminte de un mai mare balamuc în politica UK decât în mandatul de nici două luni a lui Elisabeth Truss.

După căderea pieţelor, Banca Angliei a fost forţată să revină la cumpărarea de obligaţiuni guvernamentale ale fondurilor de pensii, deşi politica pentru combaterea inflaţiei, ajunsă la 10% era exact invers – Banca vindea datoriile guvernului, acum le cumpără din nou, din cauza unui program guvernamental care a bulversat economia.

„Pentru România lecţia britanică este că politica fiscală trebuie să fie în concordanţă cu cea monetară. Creşterea PIB va încetini în anul ce vine, prin urmare şi veniturile vor fi mai puţine. Bugetele trebuie făcute aproape de realitatea veniturilor. Nu te poţi baza mereu pe împrumuturi”, spune Lungu.

Peştele merge după momeală, dar nu mereu. De data aceasta pieţele s-au  prins de „cacialma” şi nu au mers după promisiunile lui Elisabeth Truss sau ale ministrului ei de finanţe, spune economistul Dragoş Cabat. Nu au crezut pur şi simplu într-o asemenea variantă. Problema Marii Britanii, ca a multora din ţările lumii nu este creşterea economică, este inflaţia (10% în UK; 16% în România). Prin reduceri de taxe inflaţia ar creşte, ceea ce este împotriva socotelilor Băncii Angliei.

Dragoş Cabat, economist

Ce lecţii sunt pentru România aşadar?

Politica fiscală să fie armonizată cu cea monetară, spune Lungu.

„Isărescu trebuie să majoreze, în continuare, dobânda-cheie. Dar asta să nu scrieţi ca să nu-i dăm idei”, spune Cabat.