Euro să trăiască, noi să fim sănătoşi
Bundestagul a aprobat, în această săptămână, pachetul de salvare de 10 mld. euro pentru Cipru cu o majoritate de voturi de 487 din 602. Parlamentarii germani au votat şi pentru prelungirea cu şapte ani a creditelor pentru Portugalia şi Irlanda, alte beneficiare ale pachetelor de salvare oferite de "troica" CE-FMI-BCE contra programe de austeritate.
Deşi cancelarul Angela Merkel dispune de susţinere majoritară în parlament la cinci luni înaintea alegerilor generale, votul a fost precedat de sforţări retorice nefireşti: ministrul de finanţe Wolfgang Schaeuble i-a avertizat pe aleşi că a refuza ajutorul pentru Cipru ar dezlănţui contagiunea crizei asupra întregii zone euro, ceea ce a atras replica unui lider al social-democraţilor care a punctat că dezlănţuirea respectivă ar fi fost mult mai probabilă dacă Ciprul aproba planul susţinut iniţial de Schaeuble, de taxare inclusiv a micilor depunători la bănci.
Astfel de sforţări trădează, în primul rând, teama celor din Eurogroup de înrăutăţirea perspectivei economice pentru zona euro. FMI estimează, în cel mai nou raport de prognoză privind economia mondială, o scădere a PIB zonei euro de 0,3% în 2013 de către FMI, iar alţi analişti vorbesc deja de criza politică din Italia, de cea bancară din Cipru şi de lipsa de vigoare a redresării economice în China şi SUA ca premise pentru o atitudine pesimistă sau măcar sceptică faţă de posibilitatea relansării economiei europene în acest an.
Iar pe acest fond, teama cea mai mare a liderilor zonei euro vizează relansarea discuţiilor despre desfiinţarea zonei euro. Partidul Alternativa pentru Germania, care promovează desfiinţarea monedei unice, tocmai şi-a ţinut primul congres la Berlin; CE a îndemnat Grecia să interzică partidul neonazist şi antieuropean Zorile de Aur; în Marea Britanie, iar euroscepticul Nigel Farage a rămas singurul lider care creşte în popularitate.
În Cipru, preşedintele Nicos Anastasiades (foto, alături de Angela Merkel), a cărui solicitare de sprijin financiar suplimentar a fost respinsă de Bruxelles, a început deja să-i acuze deschis pe partenerii europeni de atitudini prădătoare la adresa economiei ţării sale. "Este întristător că sunt reprezentanţi ai industriei de servicii financiare europene care au profitat de sectorul nostru de servicii financiare, ca să stimuleze relocarea fondurilor către economiile lor", a spus Anastasiades.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro