Europa va creşte capacitatea de stocare a gazelor cu peste 75 mld. mc
Capacitatea de stocare a gazelor naturale din Europa va creşte cu peste 75 de miliarde de metri cubi în următorii ani, de la 101 miliarde de metri cubi la finele anului trecut, în contextul liberalizării pieţelor şi ca urmare a intenţiei multor state de a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti.
Potrivit datelor CEDIGAZ, o asociaţie internaţională care reuneşte aproximativ 100 de companii din domeniul gazelor naturale, în prezent se construiesc sau se extind capacităţi pentru înmagazinarea a 44 de miliarde de metri cubi de gaze la nivel mondial, jumătate din acestea fiind pe teritoriul Europei. Spaţiile de stocare europene vor fi suplimentate cu încă 55 de miliarde de metri cubi în viitorul apropiat, echivalentul a 59% din depozitele propuse spre construire la nivel mondial.
Odată cu liberalizarea pieţelor europene, comerţul cu gaze naturale se intensifică şi la fel şi competiţia. Statele UE încearcă să găsească noi surse pentru acoperirea cererii de gaze naturale, ca urmare a conflictului dintre Rusia şi Ucraina, care ameninţă să perturbe alimentarea cu gaze spre continent, la fel ca în 2006 şi 2009. Europa importă 50% din necesarul de gaze naturale, iar CEDIGAZ estimează că dependenţa de importuri va creşte la 70% până în 2030.
Aproape 30% din consumul de gaze din Europa este acoperit de gazele ruseşti, iar jumătate din livrările Gazprom trec prin conductele din Ucraina. Statele europene trebuie să construiască mai multe spaţii de înmagazinare, consideră reprezentanţii CEDIGAZ, care anticipează o creştere a cererii de gaze naturale cu 15% în următorii 15 ani, la 595 de miliarde de metri cubi. Marea Britanie construieşte sau are în plan să construiască cele mai multe spaţii de stocare a gazelor, urmată de Germania şi Italia.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro