Extreme în sistemul de pensii. Care sunt oraşele unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici pensii din România

Postat la 02 aprilie 2022 94 afişări

Extreme în sistemul de pensii. Care sunt oraşele unde se plătesc cele mai mari şi cele mai mici pensii din România

Extremele în sistemul de pensii: în Hunedoara un pensionar ia o pensie de 2.000 de lei/lună, în Botoşani sub 1.300 de lei/luna. Pensia medie lunară din România în 2021 a ajuns la 1.666 de lei, în creştere cu 11% faţă de anul 2020.

Cei circa 5 milioane de pensionari din România, pentru care statul alocă anual un buget de peste 100 de miliarde de lei, au avut anul trecut o pensie medie de 1.666 de lei net pe lună.

Nivelul pensiei medii la nivel judeţean arată diferenţe mari între regiuni, date şi de locurile de muncă şi salarizarea din trecut ale actualilor pensionari, scrie Ziarul Financiar.

„Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 851 de lei (1273 lei în judeţul Botoşani, 1281 lei în Giurgiu, 1297 lei în Vrancea, faţă de 2124 lei în judeţul Hunedoara, 2026 lei în Municipiul Bucureşti, şi 1889 lei în judeţul Braşov)“, spun reprezen­tanţii Institutului Naţional de Sta­tistică.

Hunedoara, judeţul cu cele mai mari pensii, a fost cel mai industrializat şi cel mai urbanizat judeţ din România în trecut, fiind un reprezentant al industriei grele. Angajaţii din judeţ au avut salarii mari, dar au lucrat în condiţii de muncă grele, în mină, în combinate siderurgice sau la căi ferate.

Astăzi, Hunedoara este un judeţ mai degrabă ocolit de investitori, pentru că nu are o infrastructură suficient de bine dezvoltată.

În 2021, numărul mediu de pensionari a fost de circa 5 milioane, în scădere cu 49.000 de persoane faţă de anul precedent.

Anul acesta, bugetul alocat de guvern pentru pensiile publice este de 106 miliarde de lei. Dincolo de pensiile din sistemul de asigurări sociale de stat, în România mai există circa 200.000 de pensionari speciali (foşti angajaţi ai MAI, MApN, SRI, SIE etc.), pentru care statul cheltuieşte circa 10 miliarde de lei pe an. Dacă un pensionar ”normal” primeşte, în medie, o pensie de sub 1.700 de lei, un pensionar ”special” are o pensie de circa 4.200 de lei pe lună.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pensii,
extreme,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.