Facturi mai mari în decembrie faţă de noiembrie, în marile oraşe. Oamenii au plătit dublu sau triplu

Postat la 24 ianuarie 2013 18 afişări

Facturile la căldură pe luna decembrie 2012 au crescut, în marile oraşe, de două sau chiar de trei ori faţă de luna noiembrie. De asemenea, există creşteri chiar şi cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2011, în unele zone preţul gigacaloriei majorându-se.

În marile oraşe din România, unde numărul abonaţilor la sistemul centralizat de termoficare - acolo unde acesta mai există - scade de la un an la altul, valoarea facturilor la căldură a crescut în luna decembrie comparativ cu noiembrie cu câteva zeci de lei, iar în unele cazuri chiar s-a dublat sau s-a triplat.

Costurile la încălzire diferă în funcţie de preţul gigacaloriei, de valoarea subvenţiei suportată de administraţia locală, dar şi de mărimea apartamentului, de starea construcţiei - dacă este bloc vechi sau nou, dacă este sau nu izolat termic -, de repartitoare.

Astfel, la Arad, pentru un apartament de două camere fără repartitoare factura la încălzire pe decembrie a fost de 370 de lei, dublu faţă de luna anterioară, în timp ce la Deva, doi pensionari care locuiesc tot într-un apartament cu două camere, pe care l-au încălzit mai puţin, având repartitoare, au avut de plătit 18 lei pe luna decembrie.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Facturi,
oraşe,
gigacalorie
/actualitate/facturi-mai-mari-in-decembrie-fata-de-noiembrie-in-marile-orase-oamenii-au-platit-dublu-sau-triplu-10520060
10520060
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.