Vineri, 26 februarie 2021 – suntem mai puţini cu peste 20.000 şi am învăţat cât de puţin ne trebuie pentru a trăi.

A trecut un an de când trăim în fiecare zi cu incertitudine, cu temere de boală şi de moarte. A trecut un an de când a fost diagnosticat primul român infectat cu SARS-CoV-2. Era vorba de un tânăr de 25 de ani, din Prigoria, judeţul Gorj, caz contact cu „pacientul zero”, un italian care venise în interes de afaceri în România.

Au urmat zilele cu cea mai mare incertitudine: nicio autoritate nu ştia cum să gestioneze situaţia. S-au luat măsuri de urgenţă, despre care s-a spus, după o vreme, că au fost disproporţionale: închiderea şcolilor din localitate, închiderea zonelor pe unde trecuse „pacientul 1”, carantinarea întregii familii în acelaşi loc, obligarea lui Sergiu Sgurescu, primul român confirmat cu COVID-19, la internare.

Sergiu a transmis, la 14 zile de la internare, că se simte bine, şi a avut doar „o răceală”. La externare a spus că nu crede că are COVID-19 şi că a fost tratat cu „ciorbică”.

La doar câteva zile de la externarea lui Sergiu Sgurescu, preşedintele României, Klaus Iohannis, a decretat stare de urgenţă pe întreg teritoriul României. Românii au stat în casă şi nu aveau voie să iasă din locuinţe decât cu declaraţie, pentru chestiuni urgenţe care nu suportau amânare.

Instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României a venit la doar câteva zile după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii declarase pandemie de coronavirus.

„Redeschiderea”, venită în 15 mai, a fost ca o izbăvire pentru românii care au aşteptat în case sperând să se poată reîntoarce la o viaţă normală.

Nu s-a întâmplat, însă, revenirea la care aşteptau toţi. România după două luni de stare de urgenţă nu arăta deloc bine: erau peste 1.000 de decese din cauza COVID-19 şi peste 16.000 de persoane infectate.

Am intrat în stare de alertă imediat după expirarea stării de urgenţă şi aşa am rămas până azi.

La începutul lunii noiembrie s-au închis şcolile, pentru a limita riscul infectării cu COVID-19, măsură care a nemulţumit foarte mulţi români. Elevii s-au reîntors la şcoală abia în 8 februarie.

Într-un an de la primul caz de COVID-19 România şi-a pierdut peste 20.000 de cetăţeni, răpuşi de virusul ucigaş. Aceasta este cea mai mare pierdere suferită în timpul pandemiei şi aproape că nu este român care să nu cunoască un bolnav sau să nu fi auzit de decesul unei persoane apropiate din cauza COVID-19.

Mulţi români şi-au pierdut locul de muncă şi România este, astăzi, în criză financiară, generată de criza sanitară.

Am aflat, în acest an, însă, că ne trebuie foarte puţin pentru a putea trăi: am învăţat să lucrăm de acasă, nu am mai călătorit, iar vizitele la restaurante, cafenele au devenit interzise în interior, până de curând.

Categoric, viaţa trăită cu resurse puţine a dus la închiderea multor firme, în principal din HoReCa, organizare de evenimente etc.

În prezent, în România sunt aproape 800.000 de oameni care au trecut prin boală, peste 733.000 au fost declaraţi vindecaţi, iar 20.167 au decedat.

Ce am câştigat? Am cunoscut medici dedicaţi, asistente epuizate care au rămas la capul bolnavilor. Am aflat de oameni simpli care au ajutat alţi oameni simpli. Am devenit mai buni.

În plan global, am primit vaccinul care se doreşte a fi speranţa că pandemia se va sfârşi România a primit vaccinul în ziua de Crăciun, primele 10.000 de doze de la Pfizer BioNTech. Tot în zi sfântă a fost şi prima vaccinare în România, de Sfântul Ştefan. De atunci, România a primit vaccin şi de la Moderna, şi de la AstraZeneca. De la începutul campaniei de vaccinare, în ţară au fost vaccinate 872.361 de persoane, iar 4.953 au avut reacţii adverse, reprezentând 3,3 la o mie de doze administrate.