Yusra Mardini era o adolescentă siriană obişnuită, a doua din cele trei fiice ale familiei, pasionată de gimnastică şi înot, care ducea o viaţă normală. Asta până când agravarea războiului civil din ţara sa a aruncat-o într-o situaţie de viaţă şi de moarte, din care a scăpat prin înot. Ea va participa pe opt August la Olimpiada de la Rio, la proba de 200 de metri, în echipa special formată din foşti refugiaţi -  Refugee Olympic Athletes.

În august 2015, la patru ani şi jumătate de la începerea războiului civil, când lucrurile au luat o turnură mult mai gravă, Mardini şi sora sa mai mare, Sarah, au părăsit Siria cu doi veri ai tatălui lor şi alţi refugiaţi pe aceeaşi cale luată de alţi patru milioane de compatrioţi. Traseul a presupus, pe lângă patru nopţi în junglă, diverse dispute şi ameninţări, şi traversarea unui drum pe apă, pe Marea Mediteraneană, spre Grecia.

Nu a durat mai mult de 30 de minute din călătoria lor spre Grecia, când motorul bărcii lor a cedat sub presiunea celor 20 de oameni în loc de şase sau şapte cât ar fi trebuit. Apa se prelingea pe barcă, bunurile au fost aruncate peste bord, iar panica s-a instalat. „M-am gândit că e o mare ruşine să ne înecăm, în contextul în care eu sunt înotătoare”, s-a gândit ea.

Cum puţini refugiaţi ştiau să înoate, Sarah a sărit, la fel şi sora sa. Pentru următoarele trei ore şi jumătate, cele două împreună cu o altă tânără femeie au târât barca ruptă spre mal, agăţându-se de coardele suspendate din lateral. Cu 30 de minute înainte să ajungă la ţărm, au cedat de epuizare. Din acea zi, Mardini urăşte largul mării. „Am văzut cum viaţa trece prin ochii mei. Acum numai când mă uit la mare îmi vine să leşin”, declară tânăra. Ajunşi la ţărm, mai mulţi refugiaţi vizau ca destinaţie finală Germania. Din Grecia, trecând prin Macedonia, Serbia, Ungaria, Austria pe jos, cu trenul şi cu autobuzul, au ajuns într-un final la Berlin.

Prima casă în Germania a fost o tabără de refugiaţi, unde a găsit în apropiere şi o piscină. Cu ajutorul unui translator, surorile au fost puse în legătură cu unul dintre cele mai longevive cluburi de înot din Berlin. „Ne-au observat tehnica, ne-au plăcut, ne-au acceptat”, spune ea. După patru săptămâni de antrenament, antrenorul său a început să-şi facă planuri pentru Olimpiada de la Tokio din 2020 – însă în luna martie a acestui an, Comitetul Internaţional Olimpic a anunşat formarea unei echipe de refugiaţi la Jocurile din această vară de la Rio, „pentru a trimite un mesaj de speranţă pentru refugiaţii din lumea întreagă”.

Cu două luni înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Rio, Mardini a primit un e-mail de la CIO – va concura anul acesta în echipa menţionată mai sus. Susţinută de sistemul german al şcolilor de elită, ce îi permite să se antreneze de două ori pe zi într-un bazin olimpic de lângă şcoala sa, înotătoarea bate record după record şi aşteaptă proba de pe opt august.

Antrenorul său o descrie ca fiind o persoană perseverentă, iar tatăl său, care acum trăieşte la Berlin împreună cu restul familiei, spune că fiica sa îi trăieşte visul.