Gabriela Vrânceanu Firea, reclamată la CNCD pentru declaraţiile privind familiile fără copii. REACŢIA senatorului PSD

Autor: Departamentul Politic Postat la 09 octombrie 2014 142 afişări

Vicepreşedintele filialei judeţene PNL Iaşi Alexandru Muraru anunţă că a depus la CNCD o sesizare privind declaraţiile făcute de purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale a PSD, Gabriela Firea, privind familiile fără copii.

Liderul PNL Iaşi anunţă, într-un comunicat, că joi a sesizat în mod oficial Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu privire la declaraţiile senatorului PSD Gabriela Vrânceanu Firea la adresa lui Klaus Iohannis, formulate în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul PSD din Şoseaua Kiseleff nr. 10.

”Luând în considerare calitatea oficială a doamnei Gabriela Vrânceanu Firea, de senator în Parlamentul României, de demnitar al statului, gravitatea faptelor, amploarea lor, dimensiunea publică a acestora, precum şi momentul în care acestea au fost făcute (campania electorală pentru alegerile prezidenţiale), am solicitat CNCD sancţiunea maximă care coroborează amenda contravenţională în cuantum de 100.000 RON, obligarea senatorului PSD să publice şi să difuzeze, în mass-media (presă scrisă, audio şi video), un rezumat al hotărârii prin care se constată săvârşirea contravenţiei, precum şi solicitarea de scuze publice într-un cadru similar celui în care s-a produs fapta”, precizează Muraru.

În opinia sa, declaraţiile senatorului PSD au o gravitate aparte, acestea discriminând o categorie largă de cetăţeni ai României, ele vizând ”un grup de persoane sau o comunitate” (O.G. 137/2000).

El menţionează că, potrivit specialiştilor din domeniul natalităţii, statistic, în România, aproape 25% din cupluri se confruntă cu problema infertilităţii.

”Crearea unei stereotipii şi aducerea în cadrul public a unei asemenea chestiuni intime, menită să demonstreze în mod fals o anumită slăbiciune sau o calitate negativă, este de natură să discrimineze grav dreptul la viaţă privată, drept fundamental consfinţit de Constituţia României”, susţine Muraru.

El consideră că CNCD trebuie, de urgenţă, să discute şi să adopte o hotărâre faţă de acest caz grav, în prima şedinţă a consiliului, pentru a descuraja, pe durata acestei campanii electorale, orice alte forme de discriminare care pot avea efecte asupra discursului public şi care afectează, în mod direct, drepturile şi interesele a milioane de cetăţeni români.

Purtătorul de cuvânt al campaniei prezidenţiale PSD, senatorul Gabriela Firea, a susţinut marţi, într-o conferinţă de presă la sediul PSD, că premierul Victor Ponta ”este un foarte bun familist, ceea ce din nefericire pentru el, Klaus Iohannis nu are această calitate”.

Întrebată dacă îi reproşează lui Iohannis faptul că nu ar fi ”un bun familist”, Firea a răspuns: ”Din punctul meu de vedere a fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci şi a avea copii. (...) Nu eşti un om complet fără să creşti un copil şi consider că mai ales acea afirmaţie pe care poate a făcut-o să spunem din greşeală, dar ea rămâne în spaţiul public, şi anume că neinvestind în educaţia copiilor a investit în imobiliare, domnul Iohannis practic a spus ceea ce gândea, că într-un fel pune mai mult preţ pe investiţia în imobiliare, decât în educaţia copiilor. M-am referit la faptul că Victor Ponta este un bun familist din această perspectivă, este căsătorit, are un băiat, Andrei, are o fetiţă, Irina, şi sunt convinsă că îşi mai doresc Daciana şi Victor copii şi eu le urez, ca mamă acum şi al treilea deja copilaş să mai aibă şi ei”.

”Nu toată lumea poate să aibă în mod natural copii, pentru că pot să apară probleme de sănătate, dar poţi să înfiezi un copil, dacă vrei să ai o familie completă din toate punctele de vedere. Şi mai ales, din pespectiva financiară nu cred că se punea problema ca familia Iohannis să nu poată să îngrijească unul - doi copii. Eu vă spun sincer că am prieteni de familie care nu au putut avea în mod natural, biologic, copii din motive de sănătate şi au înfiat (...) pentru că un părinte este mult atent, mult mai sensibil, la viaţa celor din jur pentru că se gândeşte la propri copii. Un om, din punctul meu de vedere, este mult mai bun la suflet atunci când creşte un copil de la primele zile până la maturitate. Sunt nişte etape ale vieţii pe care un om fără copii, un om care trăieşte într-o casă rece, fără să se audă gânguritul bebeluşilor, primii paşi, primele note de la şcoală, nu are cum să le simtă. Şi îţi marchează psihologic întreaga existenţă acest fapt”, a mai spus senatorul PSD.

Întrebată dacă aceeaşi opinie are despre toate familiile din România care nu au copii, Firea a răspuns: ”Toate familiile din România nu candidează la prezidenţiale. În toate statele civilizate cei care doresc să ajungă preşedinţi provind din familii complete, sunt căsătoriţi, au copii, au nepoţi, au trecut prin toate etapele vieţii. Toate familiile din România nu au aceste aspiraţii să ne conducă pe noi toţi ceilalţi, românii, laolaltă”.

Totodată, Firea a fost întrebată dacă acesta ar fi ”un defect pentru un viitor preşedinte”, ea răspunzând: ”Categoric”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PNL,
FIREA,
CNCD
/actualitate/gabriela-vranceanu-firea-reclamata-la-cncd-pentru-declaratiile-privind-familiile-fara-copii-reactia-senatorului-psd-13374524
13374524
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.