GALERIE FOTO. Bilanţul protestelor din capitala Americii: patru decese şi 52 de arestări. Adjunctul consilierului pe probleme de securitate şi-a anunţat oficial demisia
Patru oameni au murit în urma asaltului asupra Capitoliului Statelor Unite din Washington DC, după ce câteva sute de suporteri ai preşedintelui Donald Trump au încercat să prevină confirmarea victoriei obţinute de Joe Biden, scrie CNBC.
Pe lista deceselor se găsesc doi bărbaţi şi o femeie care au murit în urma unor „urgenţe medicale” şi o femeie care a fost împuşcată în piept, spune Robert Contee, şeful poliţiei din capitala americană, adăugând că divizia de afaceri interne a lansat o investigaţie asupra reacţiei agenţilor la actele de vandalism.
„Este un incident tragic şi le transmit condoleanţe prietenilor şi familiilor victimelor”, a mai declarat Contee.
USA Today scrie că poliţia din capitală a făcut 52 de arestări, 26 fiind efectuate în interiorul Capitoliului SUA. În plus, Muriel Bowser, primarul din Washington DC, a declarat stare de asediu de miercuri, ora 18:00, până joi la 06:00 şi a prelungit starea de urgenţă cu 15 zile, adică după inaugurarea democratului Joe Biden.
Matt Pottinger, consilier adjunct pe probleme de securitate, şi-a anunţat oficial demisia, mişcare replicată de Stephanie Grisham, şefa de cabinet a primei doamne Melania Trump, şi alţi trei oficiali ai Casei Albe.
Ieri, Partidul Democrat a obţinut majoritate în cadrul Senatului după victoria din Georgia, stat câştigat în ultimele trei decenii de republicani, situaţie ce îi va oferi şansa preşedintelui ales Joe Biden de a-şi pune în aplicare planul legislativ.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro