Gheorghe Ştefan Pinalti, fostul primar al oraşului Piatra-Neamţ, şi alţi patru inculpaţi, trimişi în judecată în al optulea dosar Poşta Română
Gheorghe Ştefan (Pinalti), doi foşti şefi din Poşta Română şi doi adminstratori au fost trimişi vineri în judecată, de către procurorii DNA, în al optulea dosar "Poşta Română", pentru infracţiuni de trafic de influenţă, spălare de bani şi abuz în serviciu. Prejudiciul se ridică la 2,2 milioane lei.
În al optulea dosar Poşta Română, Gheorghe Ştefan, zis şi Pinalti, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. La momentul faptei, acesta era primarul oraşului Piatra Neamţ. Şi fostul director al sucursalei „Fabrica de Timbre” din cadrul Companiei Naţionale Poşta Română S.A.(C.N.P.R.), Cosmin Mihăilescu, este cercetat pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată.
În acelaşi dosar mai sunt anchetaţi: omul de afaceri Constantinof Marian, Chebac Mihai- la data faptei director al Direcţiei dezvoltare din cadrul C.N.P.R şi Dorin Firuti, la data faptei administrator al S.C. Romkuvert S.R.L
Din rechizitoriul procurorilor, a reieşit faptul că, în 2009, Gheorghe Ştefan Pinalti, la momentul respectiv, primar al oraşului Piatra Neamţ, i-ar fi propus lui Marian Constantinof, om de afaceri, că în schimbul unor sume de bani, va interveni pe lângă reprezentanţii Companiei Naţionale Poşta Română S.A (C.N.P.R.), astfel încât sucursala „Fabrica de Timbre” – C.N.P.R., să le atribuie unor societăţi comerciale conduse de omul de afaceri.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro