Aparent, majoritatea fondurilor de pensii obligatorii ce s-au lansat in urma cu doua zile pe piata sunt identice. In realitate, flerul administratorului si conditiile stabilite prin prospectul de emisiune pot face o diferenta la capitolul randament.

In Romania, spre deosebire de alte cateva tari (cum ar fi, de exemplu, Slovacia), administratorii de pensii obligatorii administrate privat au voie sa detina in portofoliu un singur fond. In pilonul III, cel al pensiilor facultative, numarul de fonduri pe care il poate administra o companie nu este limitat la unul - iar pe piata exista deja companii (Allianz-Tiriac si ING Asigurari de Viata) care au in portofoliu cate doua fonduri de pensii. La pilonul II, al pensiilor obligatorii, legea este insa clara: fiecare administrator autorizat are un singur fond si fiecare participant poate subscrie la un singur fond/administrator. Startul pensiilor obligatorii (pe 17 septembrie) s-a dat cu 14 administratori autorizati si tot atatea fonduri.

Cu exceptia fondului administrat de Generali, toate celelalte propun contribuabililor conditii aproape identice: strategia de investitii vizeaza un risc mediu, iar comisioanele sunt plasate la majoritatea administratorilor la limita de sus permisa de lege. In aceste conditii, in aparenta cel putin, alegerea este de-a dreptul banala pentru orice contributor - cu atat mai mult cu cat banii sunt oricum in siguranta - pentru ca fondurile de pensii nu pot da faliment si deci nu se pierd. Diferenta o vor face - din punctul de vedere al administratorilor - capacitatea agentilor de a vinde cat mai mult, renumele companiei (cat este ea de cunoscuta in ochii potentialilor clienti) si sumele pompate in publicitate.

Pentru contribuabili - care sunt, in mod obligatoriu, angajatii cu varsta de maxim 35 de ani si, optional, cei de maxim 45 de ani - diferenta vine din capacitatea administratorilor de a le asigura un randament cat mai bun. Randament care tine intr-o masura mare de strategia de investitii aleasa de catre administrator si, intr-o oarecare masura, de costurile pe care contribuabilul trebuie sa le suporte.

Plecand de la politica de investitii aleasa, clasificarea fondurilor se face in fonduri cu risc scazut, mediu si ridicat - ponderea activelor investite in actiuni fiind, pana la urma, criteriul de departajare. Un fond cu profil scazut de risc investeste 15% din active in actiuni listate, pe cand un fond cu profil mediu poate plasa pana la 30% din active in actiuni, iar unul cu grad ridicat de risc poate merge cu acest tip de plasamente pana la 50% din active. Gradul de risc al unui fond este evidentiat in mod obligatoriu in prospectul de pensii.

Revenind insa la oferta preponderenta pe piata romaneasca - de fonduri cu grad mediu de risc -, trebuie avut in vedere ca mici diferente pot aparea de la o companie la alta. Practic, prin prospect, fiecare administrator isi stabileste o structura-tinta a portofoliului - o strategie de investitii pe care isi propune sa o urmareasca pe termen lung. In cadrul acestor limite generale, fiecare administrator poate jongla in alte limite (stabilite de el, prezentate si ele in prospect), in cadrul carora pot sa se miste in functie de conditiile de piata, de perspectivele plasamentelor respective si, nu in ultimul rand, de flerul celui ce decide strategia de investitii. Pentru a da doar cateva exemple, la Bancpost, pentru instrumentele pietei de capital limitele sunt de 5-25%; la Allianz Tiriac, alocarea activelor in instrumente ale pietei de capital poate fi intre 15% si 35% - ambele sunt insa fonduri cu risc mediu.

Pe de alta parte, in cadrul aceluiasi tip de plasament (din punctul de vedere al riscului pe care il implica), alocarea poate sa difere de la un administrator la altul. Spre exemplu, la ING structura-tinta a portofoliului este de 30% valori mobiliare, obligatiuni emise de autoritatile publice locale, instrumente ale pietei monetare si titluri emise de organisme de plasament colectiv si 70% titluri de stat (inclusiv instrumente emise de institutii ca Banca Mondiala sau Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare). In cea de-a doua categorie - cea a instrumentelor sigure - defalcarea arata astfel: titluri de stat - 67%, titluri de stat emise de guvernele din SUA, Canada, Japonia - 1%, obligatiuni ale organismelor straine neguvernamentale - 2%. La Allianz Tiriac, portofoliul-tinta este tot 30% in instrumente ale pietei de capital si 70% in instrumente cu risc scazut, dar ponderea aici este de 67,5% in titluri de stat emise de Ministerul Economiei si Finantelor din România, state membre ale Uniunii Europene sau apartinând Spatiului Economic European; 1% in titluri de stat emise de Japonia, Canada si SUA; 1,5% in obligatiuni ale organismelor straine neguvernamentale. La Bancpost, structura portofoliului cuprinde instrumente cu risc scazut (70%), obligatiuni municipale (5%), instrumente ale pietei de capital (15%) si instrumente ale pietei monetare (10%). La capitolul instrumente cu risc scazut, detalierea difera de a celorlalti doi competitori: titluri de stat (romanesti si din Spatiul Economic European) - 55%, titluri de stat emise de state terte (SUA, Canada, Japonia) - 10%, obligatiuni emise de organisme supranationale (Banca Mondiala, BERD, Banca Europeana de Investitii etc) - 5%.

Intre aceste limite - usor diferite de la un fond la altul - administratorii pot sa actioneze pentru a obtine un randament cat mai atragator pentru contribuabilii lor. Contribuabili care, la un moment dat, pot renunta cu destula usurinta la un fond cu risc mediu pentru a merge la un alt fond - tot mediu ca risc, dar cu performante mai bune.