Google va fi acuzată formal de Comisia Europeană pentru încălcarea reglementărilor antitrust

Autor: Luiza Chiroiu Postat la 15 aprilie 2015 56 afişări

Comisia Europeană va acuza Google în mod formal pentru că abuzează de poziţia dominantă pe care o deţine pe piaţa motoarelor de căutare din Europa, gigantul american riscând o amendă de până la 6 miliarde de euro şi obligativitatea de a-şi modifica modelul de business, potrivit Financial Times.

Comisarul european pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, va anunţa miercuri că Google va fi acuzată formal pentru încălcarea reglementărilor antitrust prin orientarea traficului competitorilor săi pentru favorizarea propriilor servicii, conform unor surse citate de Financial Times.

Plângerea va viza căutarea de produse pe internet, Google fiind acuzată că a afectat afacerilor altor site-uri de cumpărături online, însă acuzaţiile ar putea fi extinse şi către alte domenii.

Google a confirmat marţi acţiunea pe care Comisia Europeană o va întreprinde printr-un email adresat angajaţilor.

"Avem un caz foarte puternic, cu argumente bune în special în ceea ce priveşte serviciile mai bune oferite consumatorilor şi creşterea competiţiei", se arată în emailul intern, obţinut de Financial Times.

Google va avea la dispoziţie 10 săptămâni pentru a răspunde acuzaţiilor aduse de CE şi va avea posibilitatea să fie audiată, pentru a-şi susţine punctul de vedere.

Comisia poate impune amenzi de până la 10% din veniturile obţinute de Google la nivel global şi poate cere companiei să-şi modifice practicile folosite în conducerea afacerilor.

Veniturile totale ale Google au crescut cu 18,9% în 2014, la 66 de miliarde de dolari faţă de 55,5 miliarde de dolari în 2013.

CE a iniţiat investigaţia împotriva Google în urmă cu cinci ani, compania americană fiind aproape de încheierea unei înţelegeri anul trecut. Acordul a picat, în cele din urmă, din cauza opoziţiei Franţei şi Germaniei, precum şi a unor grupuri media şi telecom din Europa.

Google ar putea încerca în continuare să ajungă la un acord cu CE, inclusiv după acţiunea de miercuri a Comisiei, în condiţiile în care instituţia europeană va avea nevoie de cel puţin un an pentru a lua o decizie finală în acest caz.

Compania americană va ataca, cel mai probabil, o sentinţă nefavorabilă pronunţată împotriva sa, astfel că acest caz s-ar putea transforma într-un război purtat în instanţele judecătoreşti ale UE.

De asemenea, Vestager va anunţa şi iniţierea unei investigaţii formale împotriva Google care vizează sistemul de operare Android pentru smartphone-uri, potrivti Financial Times.

Comisia va examina dacă Google impune condiţii necompetitive producătorilor de telefoane inteligente, care favorizează, în cele din urmă, aplicaţiile produse de compania americană, cum ar fi YouTube.

Google a respins orice acuzaţii pentru presupuse practici neconforme cu legislaţia europeană şi a precizat că Android este o platformă deschisă, distribuită gratuit.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GOOGLE,
CE,
/actualitate/google-va-fi-acuzata-formal-de-comisia-europeana-pentru-incalcarea-reglementarilor-antitrust-14121865
14121865
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.