Valentin Ghiuş, FX & Commodities Trader

După 20 de ani de negocieri şi semnarea, la sfârşitul anului trecut, a unui acord unanim de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de către Statele Unite şi China, anul 2015 ar putea reprezenta un moment istoric în fundamentarea unei garanţii de luptă solidară împotriva încălzirii globale (Conferinţa Naţiunilor Unite – UNFCC – este programată la Paris în pe-rioada 30 noiembrie – 11 decembrie 2015).  

În Europa, încheierea Fazei 2 (2008 - 2012) a schemei de tranzacţionare EU-ETS şi începerea Fazei 3 (2013 - 2020) au reprezentat o provocare şi un test de credinţă determinate în principal de factori fundamentali şi politici. Lipsa unei viziuni clare în privinţa măsurilor de urmat a avut implicaţii majore asupra preţului certificatelor de emisii, care în ianuarie 2013 a atins al doilea minim istoric la 2,81 euro/tonă, şi implicit asupra strategiei pe termen mediu şi lung a companiilor incluse în schemă. Dintre aceste companii, o atenţie sporită se îndreaptă către producătorii de energie, în special către cei ce nu au reuşit să in-vestească în tehnologii moderne şi folosesc în continuare combustibili fosili cu emisii însemnate de CO2. Aceşti operatori, şi nu numai ei, trebuie să-şi hedge-uirască atent costurile de producţie şi achiziţionarea de certificate de emisii de gaze cu preţurile de vânzare, context în care exerciţiul de reglementare unitară este esenţial.

Deşi Uniunea Europeană a reuşit, prin reforme structurale, să adreseze o serie de probleme referitoare la limite de emisii, alocare, monitorizare, verificare şi raportare (toate acestea făcând obiectul de noi amendamente la Directiva 2003/87/EC şi Directiva 2009/29/EC Faza 3), UE va trebui să adopte o poziţie fermă şi omogenă dacă doreşte reducerea surplusului de 2,1 Gt certificate de pe piaţă şi instaurarea unui mediu sustenabil şi orientat către viitor.

Se pare totuşi că cele 31 de state acoperite de schema EU-ETS fac eforturi în acest sens: la începutul fazei 3 s-a votat inventarierea (reducerea surplusului) a 900 de milioane de certificate din totalul de vânzare în licitaţii guvernamentale (încă nu se cunoaşte când şi cum vor fi reintroduse pe piaţă), Banca Europeană de Investiţii a monetizat cele 300 de milioane de certificate din fondul de rezervă (NER300) pentru proiecte CCS şi de energie regenerabilă, iar acum negocierile cu privire la „Rezerva de stabilitate a pieţei“ (MSR/RSP) par a fi ultimul bastion de cucerit.

Rezerva de stabilitate îşi propune să creeze un sistem care va retrage de pe piaţă şi va capta automat o cantitate de cer-tificate EUA, în cazul în care surplusul depăşeşte un anumit nivel. Atunci când piaţa va fi în deficit, certificatele EUA vor fi reintroduse. În urma propunerilor şi a negocierilor la nivel de grupuri de lucru (ENVI – Environment Committee şi ITRE – In-dustry and Energy), limitele care vor declanşa o intervenţie pe piaţă vor fi stabilite la un minim de 400 de milioane de certifi-cate EUA şi un maxim de 833 milioane. Astfel încât un volum de certificate EUA egal cu 12% din numărul total de certificate de pe piaţă în anul precedent (rezultatele vor fi publicate de Comisia Europeană în luna mai a anului curent) vor fi introduse în RSP, cu excepţia cazului în care acest volum va fi mai mic de 100 de milioane EUA. Dacă limita minimă este atinsă, atunci 100 de milioane de certificate EUA din RSP vor reveni pe piaţă prin intermediul licitaţiilor guvernamentale. În cazul în care volumul disponibil în RSP va fi mai mic de 100 de milioane EUA, atunci toate certificatele rămase vor fi reintroduse pe piaţă.

În momentul de faţă singurele şi poate cele mai delicate aspecte de lămurit la nivel de trialog (întâlniri informale între membrii Comisiei, Consiliului şi Parlamentului European) sunt: data de implementare a RSP şi soarta certificatelor nealocate. Dinamica negocierilor este împărţită între statele din Europa de Est ce militează pentru startul RSP în 2021 şi statele vestice cu orizonturi mai apropiate, şi anume 2017. Polonia şi ţările est-europene au obţinut deja o victorie importantă cu impact asupra fundamentelor pieţei în octombrie 2014, prin prelungirea până în 2030 a perioadei de alocare de certificate gratuite pentru sectorul de utilităţi. Cu toate că propunerea finală va trebui votată de către Consiliul şi Parlamentul European, înainte ca aceasta să devină lege, întâlnirile informale vor indica direcţia de urmat.

Adoptarea unei legi conform mandatului Parlamentului European (probabilă, dată fiind istoria consensului în procesul decizional al Uniunii Europene) va eroda gradual surplusul de certificate de pe piaţă până la pragul de 833 milioane certifi-cate EUA (proces ce se va prelungi şi în faza a patra) şi va determina transpunerea unei stări de normalitate şi o apreciere a preţului în următorul an la niveluri comparabile cu cele din Faza 2 (media de preţ în intervalul 2008-2012 fiind de 13,96 EUR/tonă). Un astfel de scenariu va determina o reducere a emisiilor de gaze cu 
687,3 Mt între anii 2015 şi 2020 şi cu 2.060 Mt până în 2030 (estimări făcute folosind costul marginal de reducere a emisiilor pe baza factorilor de valoare).

Indiferent de soluţia de compromis, o decizie fiind aşteptată în vara acestui an, este limpede că viitorul pieţei depinde în mare măsură de procesul politic de la Bruxelles, ce pare a fi în continuare incert şi modelabil într-o multiudine de scenarii.

Cu toate acestea, iniţiativa Uniunii Europene de a regla şi de a revigora piaţa certificatelor de emisii de gaze semnalează depăşirea momentului nostalgic de la începutul Fazei 3 şi determinare în construirea unei platforme ce va servi ca model de proiectare a unei pieţe globale de tranzacţionare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.