Grecia şi creditorii din UE şi FMI nu au ajuns la un acord pentru deblocarea ajutorului

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 31 martie 2015 71 afişări

Grecia şi creditorii din UE şi FMI nu au reuşit să ajungă la un acord pentru deblocarea fondurilor de sprijin, după ce creditorii au calificat pachetul de reforme prezentat de autorităţile de la Atena drept un set de idei şi nu un plan concret, au declarat marţi oficiali citaţi de Reuters.

Atena riscă să rămână fără fonduri în trei săptămâni, dacă nu poate convinge creditorii să furnizeze sprijin financiar.

Autorităţile elene au încercat să minimizeze faptul că nu au încheiat acordul cu "grupul de la Bruxelles" format din reprezentanţi ai UE şi FMI, afirmând că vor să încheie un acord în baza unor măsuri care să nu afecteze creşterea economică.

O sursă apropiată discuţiilor a spus că oprirea negocierilor nu este semnul unei rupturi, ci un indiciu al progreselor lente ale discuţiilor.

Subiectul disputei este lista de reforme prezentate oficialilor de la Bruxelles la sfârşitul săptămânii trecute, prin care oficialii eleni vor să arate că angajamentele lor privind disciplina financiară merită sprijin financiar.

Oficialii zonei euro au spus însă că lista prezentată de liderii eleni reprezintă un set de idei şi nu un plan complet. Un oficial european a afirmat că creditorii trebuie încă să primească lista pe care o aşteaptă.

Miercuri urmează să aibă loc o teleconferinţă a secretarilor de stat din Ministerele de Finanţe ale statelor din zona euro.

"În mod evident aşteptăm să primim lista cât mai curând posibil. Acesta este scopul discuţiilor care au loc. Să facem schimb de informaţii asupra măsurilor detaliate de reformă şi a intenţiilor", a spus oficialul european.

Surse apropiate discuţiilor au declarat luni că este foarte puţin probabil ca miniştrii din zona euro să se întâlnească înainte de jumătatea lunii aprilie pentru a debloca fonduri pentru Grecia.

Asta înseamnă că autorităţile de la Atena trebuie să facă rost de bani să plătească salariile şi pensiile la sfârşitul lunii aprilie şi să rambursele FMI o datorie de 460 de milioane de euro, pe 9 aprilie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
GRECIA,
UE,
FINANŢARE
/actualitate/grecia-si-creditorii-din-ue-si-fmi-nu-au-ajuns-la-un-acord-pentru-deblocarea-ajutorului-14093064
14093064
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.