Holcim şi Lafarge ar putea vinde active cu profituri de 1 miliard de dolari pentru finalizarea fuziunii
Holcim şi Lafarge, cei mai mari producători de ciment la nivel mondial, ar putea vinde, pentru finalizarea cu succes a fuziunii de 40 de miliarde de dolari convenite recent, active cu profituri de aproximativ 1 miliard de dolari, din care două treimi din Europa, iar restul posibil din SUA şi Canada.
Activele respective urmează să fie vândute pentru ca cei doi producători de ciment să poată obţine acordul autorităţilor de reglementare din regiunile unde îşi desfăşoară operaţiunile, relatează Bloomberg.
Ambele companii au capacităţi de producţie importante şi care se suprapun în Europa în ţări precum Franţa, Germania, Spania, Cehia, România şi Serbia, a afirmat Elizabeth Collins, analist la firma de cercetare Morningstar.
Fabricile de ciment din America de Nord ar putea atrage interesul unor producători din Europa precum HeidelbergCement şi Titan Cement, dar şi a grupului mexican Cemex, potrivit Susquehanna International Group.
Compania irlandeză CRH, care realizează jumătate din vânzări în Statele Unite, este un alt posibil cumpărător, anticipează Thompson Research Group.
În cazul fabricilor de materiale agregate, între posibilii cumpărători se află Vulcan Materials şi Martin Marietta Materials, dar şi fonduri private de investiţii.
"Unele dintre aceste active sunt de primă calitate, care nu sunt scoase prea des la vânzare, astfel că aproape toată lumea din industria de profil se va gândi dacă să cumpere. Această fuziune poate avea capacitatea să schimbe jocurile", a declarat Ian Osburn, analisat la Cantor Fitzgerald în Loondra.
Grupul elveţian Holcim şi Lafarge, din Franţa, ambele cu operaţiuni în România, au convenit la începutul acestei luni o fuziune prin schimb de acţiuni, care va crea cel mai mare producător de ciment din lume şi va presupune vânzarea de active, mai ales în Europa, pentru a obţine aprobările autorităţilor de reglementare. Tranzacţia este evaluată la circa 29 de miliarde de euro (40 de miliarde de dolari), incluzând şi datoriile nete.
Grupul rezultat în urma fuziunii se va numit Lafarge Holcim. Acordul de fuziune a fost aprobat atât de conducerea Lafarge, cât şi de cea a Holcim.
Citiţi mai multe pe www.zf.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro