Impactul schimbărilor climatice: Creşterea economică globală ar putea scădea cu 3% din cauza temperaturilor ridicate

Autor: Alex Ciutacu Postat la 20 noiembrie 2019 75 afişări

Impactul schimbărilor climatice: Creşterea economică globală ar putea scădea cu 3% din cauza temperaturilor ridicate

Creşterea economică globală ar putea scădea cu 3% în următorii 30 de ani, potrivit unui studiu realizat de Economist Intelligence Unit, citat de CNBC.

Africa, America de Sud şi Orientul Mijlociu sunt principalele zone în care s-ar putea resimţi schimbările climatice, din cauza temperaturilor mai ridicate şi economiilor mai mici, ceea ce le face mai vulnerabile la impactul schimbărilor climatice.

FMI estimează o creştere economică globală de doar 3% în acest an, adică cel mai redus nivel de după criza financiară globală.

În acest context, nici măcar SUA – cea mai mare economie a lumii – nu poate scăpa de efectele economice ale schimbărilor climatice.

Creşterea economică a americanilor ar putea scădea cu peste 1% în următoarele trei decenii din cauza încălzirii globale.

Biroul Naţional de Cercetare Economică din SUA a subliniat faptul că în luna august creşterea economică per capita în SUA s-ar putea diminua la 10,5% pentru următorii 81 de ani, în contextul temperaturilor din ce în ce mai ridicate din toată lumea.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere economica,
schimbari,
scadere,
impact,
cauza,
cnbc

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.